Alex Haley - RĂDĂCINI

Alex Haley - RĂDĂCINI

Apărut în 1976 şi tradus în limba română în anul 1981, romanul „Rădăcini”, scris de Alex Haley este o carte a cărei unicitate nu este conferită nici de originalitatea temei - căutarea identităţii unui negru american, nici de o artă narativă inovatoare, ci pare să derive dintr-o sinceritate care îi defineşte mărturisirea, din intenţia de a transmite că „această epopee a neamului ne-ar putea face să acceptăm mai uşor ideea îndeobşte admisă că, de obicei, istoria este scrisă numai de învingători”, şi din parcurgerea cu demnitate a unui drum dus-întors, din Africa natală, către America şi înapoi acasă, în Africa, fiecare pas fiind evocat cu aproape evlavie, de la prima plecare a lui Kunta Kinte din sat când, „oprindu-se se aplecară adunând ţărâna de pe urmele lăsate pe pământ, punând-o cu grijă în săculeţe de vânătoare, astfel ca picioarele lor să-i poarte negreşit înapoi în locul acela”, până la „cea de-a şaptea generaţie de la Kunta Kinte încoace.”

Romanul stă la baza miniseriei de mare impact în vremea apariţiei sale (1977), care are la activ un Glob de Aur şi o nominalizare la Globurile de Aur, precum şi 9 premii Emmy şi alte 28 nominalizări la Emmy, iar ultimul episod este şi astăzi a treia cea mai vizionată transmisiune TV din SUA, cu 100 de milioane de telespectatori. Remake-ul miniseriei (2016), având ca regizori pe Thomas Carter, Phillip Noyce şi Bruce Beresford, cu Laurence Fishburne în rolul lui Alex Haley şi Malachi Kirby în rolul lui Kunta Kinte, este declarat una dintre cele mai urmărite producții TV din toate timpurile.
 
Frederick Douglass în „Viaţa unui sclav american”, mărturiseşte: „În experienţa mea de sclav, atunci când situaţia mea se îmbunătăţea, în loc să-mi crească mulţumirea, îmi creştea doar dorinţa de a fi liber şi mă apucam să făuresc planuri de câştigare a libertăţii. Am văzut că numai sclavul care nu gândeşte poate fi mulţumit. Trebuie să îi întuneci viziunea morală şi intelectuală şi să anihilezi pe cât se poate puterea lui de raţionare. El nu trebuie să vadă nicio neregulă în sclavie; trebuie să-l faci să creadă că sclavia e dreaptă; şi poţi să faci asta doar atunci când nu mai e om.”
 
În Prefaţa romanului „Rădăcini”, de Alex Haley, Gheorghe Dragoş afirmă că „debutul acestui drum al robiei începe la 8 august 1444, când căpitanul Lançarote, după ce realiza o primă întâlnire a europenilor cu africanii, ducea la Lisabona o încărcătură de 165 captivi” şi că      „Expansiunea industrială din nordul Americii care necesita mână de lucru liberă declanşează aboliţionismul, interesat în transformarea sclavilor în proletari. Ipocrizia Nordului aboliţionist se izbeşte de cea a Sudului, care îşi aroga postura unor stăpâni umanitari ai sclavilor – drept singura formă de promovare a acestora. În 1863, Abraham Lincoln declara abolirea sclavajului. În fine, ultimul vapor cu sclavi negri sosea în Cuba în 1880.”
 
Din cele 120 de capitole ale romanului (12 fiind număr cu profunde semnificaţii), primele 33 sunt rădăcinile a ceea ce va deveni o epopee a unui neam care parcurge un drum de două secole pentru a-şi regăsi identitatea.
 
Numărul acestora nu este întâmplător. Semnificaţia lui constituie unul dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate secrete ale filozofiei ezoterice. 33 este ritmul domeniului vegetal al cosmosului, dimensiunea care controlează interacţiunile dintre lumile spirituale şi cea materială. Sunt o mulţime de referinţe la numărul 33 în Biblie: 33 de zile de purificare (Levitic 12:4), 33 de fii şi fiice ale lui Israel (Geneza 46:15). Regele David a domnit în Ierusalim timp de 33 de ani. (Regi 2:11).
 
În „Metamorfoze”, poetul Ovidiu afirmă despre spiritul lui Cezar că, atunci când este asasinat, îi părăseşte trupul prin cele treizeci şi trei de răni.
 
Steaua masonică are treizeci şi trei de raze.
 
Conform Bibliei, Iisus și-a început iluminarea la 30 de ani și a terminat-o la 33. Acest număr este sinonim cu inițializarea Soarelui, care traversează întreg zodiacul. Şi ar mai fi multe altele...
 
„Era pe la începutul primăverii lui 1750 când, în satul Juffure, preţ de patru zile de vâslit în susul râului Gambia din Africa de Vest, lui Omoro şi Bintei Kinte li se născu un fiu.” 33 de capitole urmăresc formarea şi devenirea copilului, numit de tată Kunta Kinte: „Purtându-l pe micuţul Kunta în braţele lui vânjoase, merse până la marginea satului şi acolo îl înălţă cu faţa spre cer şi-i şopti: Fend kiling dorong leh warrata ka iteh tee. (Priveşte, numai el este mai puternic de cât tine!)” Toate se petrec într-o societate tradiţională africană, definită de ritualuri şi credinţe străvechi, de tradiţii şi norme de conduită a căror constantă este demnitatea, pe care eroul şi-o va păstra, fără să îşi piardă niciodată cinstea şi libertatea interioară.
 
Capitolul 33 marchează intriga romanului. Plecat să caute lemn pentru toba fratelui său, Kunta Kinte este încolţit de negustorii de sclavi, prins „şi deodată totul se întunecă dinaintea ochilor.” Este adus pe o corabie în America, în Annapolis, Maryland, unde este vândut primului său stăpân, John Waller, şi dus pe plantaţia acestuia, în Virginia. De patru ori încearcă să fugă, dar este prins de fiecare dată şi adus înapoi. După ultima încercare, i se taie laba piciorului. Este vindecat şi cumpărat de fratele stăpânului său, medicul William Waller, pe moşia căruia va trăi toată viaţa. Nu va reuşi niciodată să se întoarcă în Africa.
 
În următoarele capitole, ritmul imprimat evenimentelor este din ce în ce mai alert. Saga neamului Kinte va continua cu povestea dramatică a lui Kizzy, fiica lui Kunta, apoi va curge firesc spre povestea lui George, fiul acesteia, şi a familiei sale, al cărei destin este sugerat de un eveniment aparent minor petrecut la sosirea lui Kunta pe pământ american, când, „aruncându-şi privirile într-o parte, văzu o altă grămadă de toubobi (albi) ţipând agitaţi în jurul a doi cocoşi ce se luptau înfuriaţi.” Pomul vieţii adaugă trunchiului un alt inel, odată cu povestea celor 8 copii ai lui George cu Matilda, apoi cu povestea Cynthiei, fiica lui Tom, unul dintre cei 8 copii, şi a lui Will Palmer, din anii eliberării familiei de sclavi, urmându-şi creşterea cu povestea fiicei acestora, Bertha, căsătorită cu Simon Haley, până într-o seară, când Bertha şi Simon se întorc acasă de la facultate, iar Bertha „îi întinse Cynthiei ceva înfăşurat în pături. Cu inima zbătându-i-se, sub privirile neîncrezătoare ale lui Will aflat în spatele ei, Cynthia dădu la o parte un colţ al păturii şi scoase la iveală un căpşor rotund şi cafeniu... Ei bine, pruncul acela de şase săptămâni nu era altul decât eu însumi”, mărturiseşte Alexander Haley.
 
Kunta nu va reuşi să revadă Africa, dar va reuşi scriitorul romanului „Rădăcini”, care porneşte într-o călătorie iniţiatică istovitoare, căutând în documente şi în oameni urme ale neamului său. Pune piciorul în Africa şi aici află, din povestirea unui griot, întreaga istorie a neamului acelui îndepărtat strămoş al său, Kunta Kinte, a neamului rămas în Africa să îl aştepte, de când a plecat în pădure să caute lemn pentru toba fratelui său: „Bătrânul s-a aşezat jos cu faţa la mine, iar sătenii s-au adunat în grabă în spatele lui. Apoi a început să îmi recite străvechea epopee a neamului Kinte, aşa cum fusese transmisă din vremuri străvechi. [...] Griotul stătea cu trupul încordat, aplecat înainte, cu vinele gâtului întinse, scoţând cuvintele de parcă ar fi fost nişte obiecte concrete.” Griotul este un poet-cântăreţ ambulant în Africa occidentală, care retransmite prin viu grai, din generaţie în generaţie, istoria unei familii. O învaţă, cât este ucenic, şi o îmbogăţeşte, reuşind să păstreze legătura între trecut şi prezent. Aceşti grioţi, atunci când mureau, erau îngropaţi în trunchiul unui baobab. Şi de acolo vegheau mai departe istoria lumii. Recunoaşterea lui Alex Haley ca fiu al Africii, pierdut şi întors după 7 generaţii, este emoţionantă: „Sunt un bărbat în toată firea, dar am simţit că mi se taie picioarele, m-a năpădit o senzaţie nelămurită şi, acoperindu-mi faţa cu mâinile, am început să plâng cum nu mai făcusem de când eram copil. [...] Şi-am vărsat lacrimi pentru cruzimile de necrezut săvârşite de istorie împotriva semenilor mei ...”
 
Relatarea acestei poveşti impresionante a fost posibilă datorită unei tradiţii iniţiate de Kunta Kinte, negrul dezrădăcinat din Africa natală, care, atunci când i se naşte copilul, îl ia în braţe şi reface ritualul pe care îl săvârşise Omoro la naşterea sa: „La lumina stelelor şi a lunii, Kunta ridică pruncul , răsucindu-l în aşa fel încât să ajungă cu gura la urechea lui dreaptă. Rar şi răspicat îi şopti apoi în ureche, în limba mandinka: - Numele tău e Kizzy! Numele tău e Kizzy! Numele tău e Kizzy! Şi astfel, ritualul se împlinise, aşa cum se făcuse cu toţi strămoşii clanului Kinte, cum se făcuse cu el însuşi şi cum s-ar fi făcut şi cu pruncul acesta dacă s-ar fi născut în patria străbună. El trebuia să fie primul care ştie cine este. [...] Mai făcu câţiva paşi. Se opri din nou şi, ridicând un colţişor al păturii, descoperi faţa pruncului către cer şi-i spuse tot în graiul mandinka, cu voce tare de data aceasta: -  Priveşte, acesta singur este mai mare decât tine!” Într-o clipă de linişte, îi povesteşte saga neamului Kinte, lăsat pe pământ african, fiindcă „socotea că putea s-o înveţe mai multe despre patria lui.” La fel ca el, fiecare părinte va săvârşi ritualul sacru şi va povesti fiecărui prunc, saga neamului Kinte. Intrigat de povestea mătuşilor lui vârstnice, autorul decide că a sosit vremea să pornească pe urmele acesteia, până la rădăcinile ei, pe care le va reuni cu vârful arborelui genealogic.
 
Şi astfel, istoria neamului smuls din pământul Africii şi strămutat în America o va spune pentru întreaga lume Alexander Haley, un griot al civilizaţiei moderne,  în romanul său. Este o istorie fascinantă, care creşte din rădăcinile adânc înfipte în solul Africii negre şi se înalţă până în America de astăzi, surprinzând transformările treptate ale rădăcinilor în trunchi, către ramuri, care nu sunt altceva decât rădăcini adânc înfipte în cer.
 
Citit în adolescenţă, când mi-a predat cele mai fascinante lecţii de istorie şi de civilizaţie, şi recitit la maturitate, romanul „Rădăcini”, scris de Alex Haley, considerată una dintre cele mai importante opere americane ale secolului 20, rămâne pentru mine un roman de referinţă, memorabil.
Mihaela ARHIP, Provocar(t)e

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLVII)

Duminică, 30 Iunie 2019
3732

A-l "înțelege" pe Aureliu Busuioc

Miercuri, 26 Iunie 2019
3494

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLVI)

Duminică, 23 Iunie 2019
3732

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLV)

Duminică, 16 Iunie 2019
2458

Carmen Domingo - GALA-DALI

Joi, 13 Iunie 2019
909

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLIV)

Duminică, 9 Iunie 2019
1472

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încep ședințele publice pentru posturile rămase libere în învățământ

astăzi, 12:28
52

La Botoșani vor fi organizate mai multe ședințe pentru repartizarea posturilor rămase libere în învățământ.Începând de astăzi, ISJ Botoșani a început o...

Fondatorul Zilelor Nordului: „În ăștia șapte ani s-au adunat povești cât pentru o sută”

astăzi, 11:04
92

Omul care a pus bazele, alături de fratele său, celui mai mare festival din nordul României, în cel mai nordic oraș al acesteia, a vorbit despre începuturile evenimentului care un...

Mai puțin de jumătate din botoșănenii plecați în Europa vor să se mai întoarcă acasă!

astăzi, 09:25
354

În timp ce campaniile anumitor partide politice induc ideea că viața în alte state ale Europei, loc în care pleacă românii, nu este chiar “roz”, și chiar se dis...