"Mr Gwyn" te duce la marginea timpului şi te redimensionează, te abstractizează, pentru ca apoi să te readucă, nou şi primenit, într-un chip enigmatic şi surprinzător, în propria-ţi viaţă.
Până la el ştiai totul despre tine. Ultima pagină te prinde gol, acea goliciune din spatele epidermei, ca şi cum învelişul de carne devine deodată de nesuportat, de neînţeles, de nepătruns. Nu înţelegi cum suflul rezistă acolo nesufocat, nu ştii cum ai trăit până azi înfofolit în atâtea veşminte inutile, printre gesturi convenţionale, în capcana obiceiurilor comune.
Nu este vorba despre nuditate, deşi ar putea fi. Nici despre eros, deşi ar putea fi. Cartea lui Alessandro Baricco este despre călătoria înlăuntru, despre explorare şi studiu, despre detaliu ca formă de viaţă independentă.
Despre scriitorul în sine însuşi. Trebuie doar să rămâi în interiorul poveştii şi devii martor la misterul creaţiei.
Baricco a intrat în România mai ales datorită cărții "Novecento" (Giuseppe Tornatore a reușit o capodoperă cu textul lui Alessandro Baricco: filmul "Legenda pianistului numit 1900"). Același Baricco lansa în 1993 o emisiune TV cu titlul "Dragostea e un pumnal". Rostul pretențios, alunecos și totuși mirific al emisiunii era acela de a familiariza publicul larg cu poezia. Aproape o năstrușnicie, am spune noi, cei care astăzi butonăm pretențios telecomanda în căutarea talk-show-urilor facile și degrabă-pierzătoare-de-timp. Mai mult, la Torino, scriitorul italian a înființat o școală dedicată tehnicilor narative.
Întorcându-ne la romanul "Mr. Gwyn", nu putem rata paginile savuroase, construcția personajelor surprinzând prin dibăcia prozatorului de a le păstra misterul, rafinamentul intelectual și de a-și intriga cititorul prin tot felul de întâmplări pline de suspans.
Baricco creează personaje pe care nu le poți credita în viața reală, și totuși te surprinzi căutând pe stradă gesturi, cuvinte, dibuind furiile sau, de ce nu, ascunzișurile care s-ar preta unei aventuri scriitoricești născocite cât se poate de bizar și de neverosimil de un autor care pare că se joacă mai degrabă cu mintea cititorului. Să nu uităm că avem de a face cu un personaj-scriitor care știe cu ușurință "să intre în mintea oamenilor şi să le redea sentimentele. Părea să ştie cuvintele pe care oricine le-ar fi spus şi să gândească în avans gândurile oricui".
Romanul lui Baricco este despre cum poți făuri din nimic o nouă viață, despre cum poți recompune din stări și atitudini viața unui necunoscut, despre nevoia noastră de a purta măști și, de ce nu, despre măștile care deseori ne reprezintă mai bine decât rutina și convențiile zilei.
În fapt, citim despre un om care scrie povești despre oameni necunoscuți. Necunoscuți care, după ce plătesc mulți bani, se supun uneori unor condiții greu de înțeles, dificil de îndeplinit. Povestitorul are, însă, nevoie ca eroul său să dezbrace nu doar hainele, ci să se dezbare de întreaga făptură lumească, de gesturile cunoscute, de tot ce până atunci știa despre sine. Rămâne în atelier o masă de carne însuflețită, un trup al cărui spirit năuc se zbate între pereți precum o pasăre în laț. Povestitorul observă zbaterea, caută slăbiciunile și așază în lumină de cuvinte fiecare sclipire nouă a făpturii care încet-încet pare să se descopere pe sine. Necunoscuții devin apoi oameni-poveste, admirându-se în scrisul povestitorului ca și cum ar privi un portret.
Este un experiment care forțează limitele umanului. Omul care plătește portretul-poveste trebuie să stea patru ore pe zi, vreme de 32 de zile, în aceeași cameră cu scriitorul-portretist. Se ignoră, nu comunică, nu se privesc. Decorul este mereu altul, un joc al luminilor care se sting exact când se termină de scurs cele patru ore.
"Jasper Gwyn m-a învăţat că nu suntem personaje, suntem poveşti, spuse Rebecca. Ne oprim la ideea că suntem un personaj prins în cine ştie ce aventură, chiar foarte simplă, dar ceea ce ar trebui să înţelegem e că noi suntem toată povestea, nu numai personajul acela. Suntem pădurea prin care se plimbă, ticălosul care-l păcăleşte, haosul din jur, oamenii care trec, culoarea lucrurilor, zgomotele".
Dacă vreți să evadați din propria viață, oferiți-vă jocul alături de Jasper Gwyn. Lăsați-vă portretizați în cuvinte. Puteți fi oricare dintre personajele cărții, atâta vreme cât aveți curaj că renunțați, patru ore pe zi, la învelișul lumesc al ființei. Este o experiență unică, necesară.
