ZENGA, DOI ANI LA DINAMO, PENTRU 175.000 DE EURO PE SEZON

ZENGA, DOI ANI LA DINAMO, PENTRU 175.000 DE EURO PE SEZON

 Azi noapte tarziu, spre dimineata, italianul Walter Zenga a ajuns la un acord cu actionarii dinamovisti si a acceptat sa preia conducerea formatiei din Stefan cel Mare.  

Miercuri dimineaţa, sub protecţia anonimatului, unul dintre acţionarii dinamovişti a dezvăluit, în exclusivitate pentru ProSport, că italianul va sosi astăzi după amiză în România pentru a semna un contract pe doi ani, cu un salariu net de 175.000 de euro pe an.

Discuţiile cu Zenga, aflat la Milano, s-au purtat prin telefon, de la restaurantul Casa di David. Din partea roş-albilor au participat la negociere Cristi Borcea, Vasile Turcu, Nicolae Badea şi Florian Walter, iar legătura dintre cele două părţi a fost făcută de Victor Becali.

Interesant este ca, dupa ce s-a aflat aproape o luna in tara, Zenga plecase marti dimineata in Italia, dar va reveni miercuri la Bucuresti pentru a prelua conducerea tehnica a lui Dinamo. Dupa cum se stie, Zenga a castigat un titlu cu Steaua, dar nu a apucat sa se bucure pentru acest trofeu, intrucat Gigi Becali l-a demis cu trei etape inainte de castigarea celui de-al 22-lea titlu din istoria Stelei.

Italianul s-a destainuit apropiatilor ca vine in Stefan cel Mare cu inima deschisa, ca un antrenor profesionst si spera sa nu fie judecat de fanii cainilor pentru faptul ca a antrenat si in Ghencea.

In Romania, Zenga a antrenat in afara Stelei si pe FC National, echipa cu care a reusit sa treaca in premiera doua tururi in Cupa Uefa dupa o lunga perioada de seceta in fotbalul romanesc la nivel european. In afara Romaniei, italianul a mai atrenat in Turcia pe Gazientepspor. Ultimele trofee in Europa le-a castigat la conducerea Stelei Rosii Belgrad, in urma cu doi ani, atunci cand a reusit eventul in Serbia si Muntenegru. In 2007, a pregatit formatia Al-Ain din Emiratele Arabe Unite pentru o perioada de sase luni. De precizat ca si Anghel Iordanescu a antrenat gruparea araba in trecut.

 

"Voi semna cu Dinamo. Vin cu inima deschisa. Imi doresc sa obtin performante atit in Europa cit si in campionatul intern. Sunt antrenor profesionist si nu cred ca vor fi probleme. Este un club mare si sper sa fac treaba buna."
Walter Zenga

Prezentarea oficială a noului antrenor dinamovist va avea loc joi cu prilejul unei conferinţe de presă. http://www.prosport.ro/

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
718

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
238

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

Vineri, 19 Aprilie 2024
194

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...