Veni, vidi, vici! Vespazian Colban părăseşte FC Botoşani

Veni, vidi, vici! Vespazian Colban părăseşte FC Botoşani

 Vespazian Colban  

Cu toate că a fost ultimul jucător legitimat de FC Botoşani în acest sezon, Vespazian Colban nu va mai evolua pentru gruparea locală. Atacantul de 31 de ani i-a anunţat pe tehnicienii şi acţionarii echipei că nu poate face faţă ritmului de pregătire impus de antrenorul FC Botoşani, Cristian Popovici, motiv pentru care renunţă la înţelegerea cu gruparea locală. "După aproape două săptămâni în care am urmat un program de pregătire separat de restul echipei, mi-am dat seama că nu pot face faţă. Nu sunt ceea ce am vrut să fiu şi de aceea am luat decizia de a renunţa. Vreau să rămân în amintirea publicului, cum eram odată, nu să mă fac de râs", a declarat Vespazian Colban. Atacantul, care ultima oară a evoluat pentru Cetatea, crede că pauza de şase luni pe care a făcut-o, din cauza accidentării suferite la Suceava a făcut ca organismul său să răspundă în aceste momente foarte greu solicitărilor la care a fost expus. "Chiar am vrut să mai joc pentru FC Botoşani şi îmi pare rău că nu am reuşit acest lucru. Decât să încurc şi să ţin un loc ocupat degeaba în lot, mai bine las locul unui alt jucător", a mai spus Colban.

Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, s-a arătat surprins de decizia luată de Colban. "Noi i-am întins mâna, i-am dat o şansă. Probabil a văzut ce vrea Cristi de la toţi jucătorii şi a considerat că nu poate ţine ritmul şi că e timpul să se retragă. Sincer să fiu, doream să mai văd nişte eurogoluri de-ale lui Colban", a afirmat Cornel Şfaiţer, adăugând că i-a propus fotbalistului să evolueze în Divizia D, la echipa sa, FC Vorona.

Tehnicianul principal al FC Botoşani a precizat că a avut o discuţie cu Colban şi a spus că nu a încercat să-l determine să-şi schimbe opinia deoarece fotbalistul ştie foarte bine ce vrea să facă în continuare. "Colban şi-a dat seama că e foarte greu şi s-a retras. I-am spus de la început că îi va fi foarte greu. El este destul de matur, nu este un tânăr de vreo 23-24 de ani care să-şi schimbe decizia de la o zi la alta. Mi-a explicat motivele lui şi sunt plauzibile în totalitate", a afirmat Cristian Popovici.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicii trag semnalul de alarmă: apare o nouă boală, rezistentă la antibiotice

astăzi, 08:31
274

Medicii specialiști și-au exprimat îngrijorarea. O nouă infecție cu transmitere sexuală mai puțin cunoscută chiar și doctorilor ar putea deveni una dintre cele mai răspândite boli...

Cum se fură din banii pacienților și de ce ajunge statul să plătească servicii scumpe și de proastă calitate

astăzi, 08:06
159

Sume uriase de bani din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate (FNUASS), gestionat de CNAS si casele de asigurari subordonate, sunt folosite ca sursa de finantare pentru alte activitati...

Piața botoșăneană are nevoie de ingineri... prost plătiți! VEZI locurile de muncă vacante!

astăzi, 07:45
720

Inginer tricotaje, inginer construcții civile, inginer instalații pentru construcții, inginer căi ferate, drumuri și poduri, inginer mecanic, inginer industria alimentară, inginer automatis...