Ştefan Apostol şi-a definitivat lotul

Ştefan Apostol şi-a definitivat lotul
Ştefan Apostol, antrenorul principal al FC Botoşani, a definitivat lotul cu care va pleca astăzi în cantonamentul montan de la Câmpulung Moldovenesc.

Surpriza o constituie prezenţa în lot a patru juniori printre care şi unul de doar 15 ani, Alexandru Burlacu, toţi urmând a fi legitimaţi la gruparea locală. "Burlacu este un tânăr de 15 ani, care se va pregăti cu FC Botoşani şi care va fi crescut pentru viitor", a declarat avocatul Ioan Sălăvăstru. Pe lângă acesta, tehnicianul Ştefan Apostol a decis să-i menţină în lot pe Nicolae Ştefan şi Daniel Hriţcu, ambii având 17 ani şi pe Mihai Bordeianu, care are 18 ani. "E îmbucurător faptul că avem trei juniori pe care ne putem baza fără să avem probleme. Din punctul meu de vedere, va fi o luptă acerbă pentru un post de titular între cei trei. Până acum la capitolul juniori am cam suferit, lucru care nu se va mai întâmpla în viitorul sezon", a spus Sălăvăstru.

Dacă Nicolae Ştefan a făcut parte din lot şi în returul ediţiei trecute de campionat, fără a bifa însă niciun minut în jocurile oficiale, surprizele le constituie Daniel Hriţcu, care poate evolua ca mijlocaş ofensiv şi atacant şi Mihai Bordeianu, jucător ce evoluează ca mijlocaş stânga. Primul a venit la FC Botoşani în această vară pentru a susţine probe de la Liceul cu Program Sportiv Iaşi şi l-a convins pe Ştefan Apostol, în principal prin calităţile fizice pe care le posedă, că merită să i se acorde şansa de a face parte din lotul unei formaţii de Liga a II-a, lucru recunoscut de oficialii clubului. "Hriţcu arată foarte bine la vârsta lui şi are un fizic impresionant. El are norocul de a fi un fotbalist polivalent, pentru că poate juca şi ca mijlocaş, dar şi ca atacant", a mai adăugat Sălăvăstru. Cel de-al doilea junior care a susţinut probe la FC Botoşani şi care l-a convins pe Apostol este Mihai Bordeianu, jucător originar din Flămânzi, însă care ultima oară a evoluat la Ceahlăul Piatra Neamţ. "Echipa este bunicică şi nu trebuie să ne mai mire tinereţea. Nu putem juca la Divizia B cu fotbalişti de 30-40 de ani şi nici cu jucători care au pretenţii materiale exagerate şi nu joacă nimic", a conchis Sălăvăstru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preluare: Monitorul de Botosani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu într-o clădire de lângă Parcul M. Eminescu! FOTO, VIDEO

Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018
899

Fosta clădire în care a funcționat DOC DOVA, lângă Parcul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani a fost cuprinsă, sâmbătă seara, de un incendiu.Un trecător a observat fl...

REZIST, la Botoșani: Ce vor botoșănenii care au ieșit în stradă! FOTO

Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018
1926

Oamenii au început să se adune în fața Palatului Administrativ începând cu ora 18.00. După o oră, aproximativ 60 de persoane protestau pașnic în Piața Revoluției, ...

Protestele iau amploare în București! VIDEO

Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018
291

În ciuda ninsorii puternice, câteva mii de oameni protestează în Piaţa Universităţii împotriva modificării legilor justiţiei. Manifestații sunt și în orașe precum Cluj, Timișoara, Sibiu...