Simona Halep poate pierde locul 2 WTA, dacă Sharapova va ajunge în finala turneului de la Wuhan

Simona Halep poate pierde locul 2 WTA, dacă Sharapova va ajunge în finala turneului de la Wuhan
Simona Halep va pierde locul 2 WTA dacă rusoaica Maria Sharapova, acum pe locul 4 WTA, va ajunge în finala turneului de la Wuhan, competiţie la care sportiva română a fost eliminată în turul II.

Sharapova, aflată pe partea de tablou a Serenei Williams, poate profita de abandonul jucătoarei numărul 1 mondial, pe care ar fi putut-o întâlni în semifinale, informeaza digisport.ro.

Williams conducea, marţi, cu 6-5 în primul set, în meciul cu sportiva franceză Alize Cornet, când a abandonat după ce i s-a făcut rău, având nevoie de intervenţia medicului.

Sportiva din Rusia, singura care o poate "detrona" pe Halep în această săptămână, mai are două adversare importante în drumul spre finală, pe jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 6, pe care o poate întâlni în semifinale, şi pe daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8, cu care poate juca în sferturi.

Sharapova este calificată în turul 3 şi va lupta pentru un loc în sferturile de finală ale competiţiei din China cu elveţianca Timea Bacsinszky, locul 61 WTA, sportivă venită din calificări.

Pe locul 3 în ierarhia WTA înaintea turneului de la Wuhan, Petra Kvitova nu o poate depăşi în top pe Simona Halep. Diferenţa dintre cele două este de doar 234 de puncte în favoarea româncei, dar sportiva din Cehia are de apărat 900 de puncte, după ce anul trecut în aceeaşi săptămână a câştigat turneul de la Tokio. Câştigătoarea competiţiei de la Wuhan primeşte tot 900 de puncte, deci Kvitova nu poate fi pe plus după întrecerea din China.

Halep, cap de serie numărul 2, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 2-6, 3-6, de Garbine Muguruza, locul 22 WTA, în turul doi al turneului de la Wuhan (China), transmis în direct la Digi Sport 2.

Acesta a fost primul meci al Simonei Halep după eliminarea suferită în turul 3 al US Open, la finalul lunii trecute.

WTA Wuhan Open se desfasoara in perioada 22 – 27 septembrie si poate fi urmarita pe DigiSport.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

astăzi, 21:57
340

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

astăzi, 20:24
50

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
67

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...