Simona Halep, învinsă în finală la Roma. Românca ratează ocazia de a reveni pe podiumul mondial

Simona Halep a pierdut finala turneului WTA de la Roma, contra Elinei Svitolina (11 WTA), în trei seturi, 6-4/5-7/1-6 și ratat ocazia de a reveni pe locul al treilea mondial.

Simona Halep, învinsă în finală la Roma. Românca ratează ocazia de a reveni pe podiumul mondial

După un un start de set foarte bun reușit de Simona, în care a controlat în întregime jocul, românca a suferit o entorsă pe finalul primului set, iar Svitolina a profitat și a revenit în meci.

Dacă setul al doilea a fost în continuare echilibrat, problemele fizice s-au resimțit tot mai mult în jocul Simonei. Halep a cerut intervenția terapeutului pentru a-i fi bandajată glezna, dar a pierdut în cele din urmă setul secund cu 5-7. Setul decisiv a fost unul fără istoric, Halep câștigând un singur game, pe final, iar Svitolina câștigă al 8-lea trofeu din carieră.

În semifinale, ucraineanca a profitat de abandonul lui Garbine Muguruza. Spanioloaica a decis să nu mai joace la scorul de 4-1 pentru Svitolina din cauza unor probleme medicale. Turneul WTA de la Roma este dotat cu premii totale în valoare de 2,7 milioane de euro.

"În primul rând, a fost o finală minunată. Vreau să le mulțumesc suporterilor români care au venit aici să mă încurajeze. Este prima mea finală aici la Roma, dar sper că voi mai avea șansa de a juca aici și de a câștiga trofeul", a spus Simona Halep, la finalul meciului cu Svitolina.

Accidentarea Simonei Halep vine într-un moment cu atât mai nepotrivit cu cât ea are doar săptămână la dispoziție pentru a se recupera înainte de Roland Garros. Al doilea Mare Șlem al anului începe pe data de 28 mai.

Sursa info. Gsp.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...