Prefab. 05 Modelu s-a retras din campionat

 

FC Botoşani a mai pierdut trei puncte în clasamentul Seriei I a celui de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, după ce încă o echipă s-a retras din competiţie. La fel ca şi Forex Braşov, formaţia Prefab. 05 Modelu, ocupanta locului 16 cu nouă puncte, s-a desfiinţat din cauza rezultatelor foarte slabe. “Am avut o teleconferinţă cu toată echipa prin care domnul preşedinte a anunţat desfiinţarea echipei. Dacă domnul Miluţ, un om corect, dar intransigent, un om care are o limită a ajuns la situaţia asta înseamnă că am fost detestabili. S-a pierdut un mare investitor în fotbalul românesc şi moral şi material. Nu s-a mai putut continua cu nişte jucători care în 42 de meciuri nu au reuşit să facă mare lucru. Şi mie îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat`, a declarat Å¢iţi Dumitriu, preşedintele clubului Prefab. 05 Modelu.

Patronul Prefab. 05 Modelu, Marian Miluţ a motivat desfiinţarea echipei prin faptul că nu doreşte să facă parte din mafia fotbalului românesc. “Aşa cum nu am dorit să fac parte din mafia politică, nu voi face parte nici din cea a fotbalului românesc. Împotriva acestei echipe s-a făcut orice în tur. Cu arbitraje, cu jucători plătiţi ca să nu putem face performanţă. Şi nimeni nu s-a sesizat. Am confirmat deja la FRF (n.r. - Federaţia Română de Fotbal) că ne retragem. Nu vindem locul. Desfiinţez echipa pentru că nu pot admite lipsa de performanţă în jurul numelui acestei echipe. Prefab e un brand şi nu poate fi târât în mizerie nici de fotbalişti, nici de antrenori, nici de conducători`, a precizat Miluţ. Decizia acestuia de a retrage echipa din campionat l-a surprins pe Valeriu Iftime. Oficialul botoşănean a găsit, însă, o asemănare între Prefab. 05 Modelu şi Forex Braşov, cele două formaţii retrase din campionatul Ligii a II-a în acest sezon. “Şi Forex şi Prefabricate au avut acelaşi model de comportament în fotbal. Ei au lucrat după teorie, matematic. Au făcut baze sportive, au adus jucători, antrenori şi au cheltuit foarte mulţi bani după un model tras la indigo. Sunt singurele echipe din divizia B care au avut finanţare 100% privată şi care s-au retras din campionat. Ca privat, dacă te apuci să investeşti în infrastructură, în baze, eşti mort`a declarat Iftime. Oficialul botoşănean nu crede în declaraţiile lui Miluţ, privind “mafia din fotbalul românesc`. “Nu sunt bani. Părerea mea este că se vor mai retrage echipe. S-ar putea ca şi FCM Bacău să se retragă, că nu au bani`, a mai spus Iftime.

Potrivit regulamentului FRF, toate rezultatele celor de la Modelu din acest tur de campionat vor fi anulate, iar echipa nu va mai fi programată până la finalul sezonului, în timp ce fotbaliştii vor deveni liberi de contract şi-şi vor putea căuta alte angajamente. La fel ca şi după retragerea din campionat a celor de la Forex, oficialii botoşăneni au declarat că sunt interesaţi de doi-trei jucători de la Prefab.05 Modelu, însă nu au dat nume. În urma retragerii celor de la Modelu din campionat, FC Botoşani a rămas cu 11 puncte în clasament, la fel ca şi Ştiinţa Bacău, Cetatea Suceava cu opt puncte, iar FCM Bacău cu şapte puncte.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

astăzi, 20:34
490

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

astăzi, 19:51
116

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

astăzi, 19:15
74

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...