Mulțescu, furios după meciul de la Botoșani: "Am depus contestație. Noi jucăm pe iarbă, nu pe gheață!"
SPORT

Mulțescu, furios după meciul de la Botoșani: "Am depus contestație. Noi jucăm pe iarbă, nu pe gheață!"

Gheorghe Mulțescu, antrenorul lui CSU Craiova, a declarat că înfrângerea echipei sale din jocul de la Botoșani, 0-1, este total meritată, acuzând totuși starea proastă a gazonului moldovenilor.

"Jucătorii noștri au fost preocupați de starea gazonului, să nu alunece, să nu se accidenteze. În schimb, adversarii au fost mult mai agresivi și au meritat victoria. Nouă ne-a lipsit ultima pasă, ultima execuție. În repriza a doua am fost mai prezenți în joc, dar, dacă nu ai execuții, n-ai cum să emiți pretenții la victorie. Mi-aș fi dorit amânarea meciului de azi, mai ales că veneam și după un drum lung și eram foarte obosiți. Oricum, am depus contestație pentru starea gazonului lor. Noi suntem obișnuiți să jucăm pe iarbă, nu pe gheață. Vom vedea ce va fi. Noi am fost firavi, am pierdut multe dueluri. Adversarii au marcat dintr-o fază care nu anunța nimic, dar așa e în fotbal", a spus Mulțescu după meci, la TV Digi Sport.

FC Botoșani a învins-o pe CSU Craiova, scor 1-0, în cel de-al doilea meci al etapei a 23-a din Liga 1.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
31

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
187

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1932

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...