Leo Grozavu: "Mergem la Târgu Mureș încrezători, chiar dacă şi la noi a fost o săptămână grea"

Leo Grozavu: "Mergem la Târgu Mureș încrezători, chiar dacă şi la noi a fost o săptămână grea"
FC Botoșani va întalni, în deplasare, pe ASA Târgu Mureș într-un meci din cadrul etapei a 19-a din Liga 1. 

Partida va avea loc duminică, începand cu ora 18:00, pe stadionul Trans-Sil, iar Leo Grozavu crede că meciul va fi unul dificil, dar va merge încrezator la Târgu Mureș.

"Ţinând cont de ultimul rezultat al lor, victoria de la Chiajna, au un moral bun, o stare bună. În virtutea ultimelor întâmplări noi mereu întâlnim adversari care au moral, trec printr-o stare bună, sunt pregătiţi dar nu trebuie să plângem. Mergem la Tg. Mureş încrezători chiar dacă şi la noi a fost o săptămână grea în care am suferit şi suferim în continuare. Avem jucători absenţi, dar am în lot mânji care abia aşteaptă să intre în echipă şi să demonstreze că merită să joace. Acum depinde de ei. Va fi o partidă dificilă contra unei echipe care are în componenţă jucători valoroşi dar ca şi echipă suferă pentru că au trecut şi ei prin tot felul de probleme interne. Asta nu înseamnă că meciul este facil sau dinainte câştigat. Aşa cum am spus în urmă cu ceva etape, este un campionat imprevizibil, cu rezultate neaşteptate, oricine poate bate pe oricine, aşa că vedem ce va fi.", a spus Leo Grozavu.

 

Spune-ne opinia ta