Halep merge în sferturi la Miami, după o revenire fantastică în fața lui Stosur - VIDEO
SPORT

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami după ce a învins-o pe Samantha Stosur (locul 19 WTA/Australia), scor 4-6, 7-5, 6-2. Românca o va înâlni mai departe pe Johanna Konta. 

Halep merge în sferturi la Miami, după o revenire fantastică în fața lui Stosur - VIDEO

Jucătoarea noastră a început foarte bine și a realizat break-ul încă din game-ul 3, reușind apoi să-și câștige și serviciul până la scorul de 4-2, când adversara româncei a revenit și a egalat la 4. Acesta a fost și momentul când jocul din primul set s-a rupt, iar jucătoarea din Australia s-a impus cu 6-4.

Setul doi a început cum nu se putea mai bine pentru Simona, care a făcut break-ul încă din start. Stosur a răspuns imediat cu aceeași monedă, dar a reușit să câștige și pe propriul serviciu apoi. Australianca a mai reușit un break și scorul era deja 3-1. Simona a revenit și ea cu un break, iar în cele din urmă setul a fost decis de Halep până să se ajungă la tie-break.



În decisiv Simona a dovedit de ce e a cincea jucătoare a lumii și a practicat un joc aproape perfect, reușind să deschidă setul cu un break. Până la final Halep n-a mai avut nicio emoție!

Halep va juca în ”sferturi” cu Johanna Konta (locul 11 WTA), care a câștigat în fața Larei Arruabarrena, scor 7-5, 6-1. Simona își poate recâștiga poziția a 4-a în clasamentul WTA dacă va ajunge în finala turneului american, după ce Dominika Cibulkova (locul 4 WTA) a fost eliminată în "optimi".

sursa: gsp.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenţie la căpuşe! 200 de botoşăneni au fost pişcaţi de aceste insecte în acest an

astăzi, 16:38
61

De la începutul sezonului cald, predilect acestor situaţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati a contabilizat 200 de cazuri de pişcături sau muşcături de căpuşe. Toţi cei 200 de p...

MODERN CALOR: Acordarea ajutoarelor de încălzire în sezonul 2017-2018

astăzi, 13:38
229

Societatea Modern Calor S.A. anunță că, începând cu data de 25 septembrie 2017, se pot depune cererile pentru acordarea de ajutoare de încălzire pentru sezonul rece 2017-2018....

Circulau cu grijă, dar nu a fost de ajuns: Botoșăneni răniți din cauza unui șofer care a intrat în curbă cu viteză!

astăzi, 12:14
397

Marți la amiază, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17, în afara localităţii sucevene Stroieşti, un tânăr de 28 de ani, din județul Prahova, nu a adaptat ...