Ghiceanu şi Tincu, cotati la minim 100.000 Euro, fiecare

Ghiceanu şi Tincu, cotati la minim 100.000 Euro, fiecare
Deşi au fost discuţii cu privire la transferurile fundaşului Răzvan Tincu şi atacantului Bogdan Ghiceanu, oficialii botoşăneni nu vor să îi cedeze decât în cazul unei oferte de minim 100.000 de euro pentru fiecare.

Răzvan Tincu şi Bogdan Ghiceanu vor rămâne la Botoşani cel puţin până în vară. Oficialii grupării roş-alb-albastre susţin că au fost unele discuţii cu alte formaţii din prima şi a doua ligă, dar până acum nu au primit o ofertă concretă. "Au fost doar discuţii prin telefon pentru unii jucători. Sunt unii jucători care se vede că fac diferenţa, dar nu cred că ne vom despărţi uşor de aceşti jucători până nu rezolvăm problema salvării de la retrogradare. Personal nu cred că va fi vândut vreun jucător în afara celor care au fost puşi pe liber. Doar să fie o sumă mare care să redreseze financiar clubul", a spus Dumitru Brânză, directorul executiv al FC Botoşani.

Transferuri pe minim 100.000 de euro

În plus, directorul executiv al FC Botoşani susţine că în situaţia în care va fi o ofertă concretă pentru vreun jucător, acesta va pleca pe minim 100.000 de euro şi nu cum au plecat Keita sau Simao pe 10.000-15.000 de euro. "Noi ne dorim de fiecare dată să obţinem o sumă cât mai mare, dar 100.000 de euro este greu să luăm pe un jucător. După părerea mea, 100.000 de euro sunt destul de puţini bani. În vară am dat jucători pe sume foarte mici, dar dacă nu luăm aceste măsuri acum nu mai era fotbal în Botoşani. Îmi pare rău şi acum după Keita şi Simao, dar am fost forţaţi să-i dăm pe nimic. E criză şi la fotbal şi am fost obligaţi să-i cedăm", a mai afirmat Dumitru Brânză.

Ghiceanu, dorit de Poli Iaşi

Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului botoşănean susţine că oficialii clubului Poli Iaşi s-au interesat de atacantul Bogdan Ghiceanu şi că urmează să aibă o discuţie concretă cu privire la un eventual transfer. De altfel, Vasile Simionaş, directorul sportiv al grupării din Copou a fost la câteva meciuri pe care FC Botoşani le-a disputat pe teren propriu şi la remarcat pe atacantul botoşănean.

"Am discutat cu cei de la Iaşi cu privire la Ghiceanu şi urmează să ne întâlnim. Le-am spus încă de la început că el poate fi transferat doar în cazul unei sume consistente. Nu mai acceptăm variante gen împrumut până în vară. Dacă o echipă vrea un jucător de la FC Botoşani va trebui să accepte suma solicitată de noi pentru transfer", a spus Cornel Şfaiţer.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Praf saharian deasupra României. ”Depunerile de praf vor fi vizibile și la nivelul solului!”

astăzi, 13:47
34

O nouă masă de aer încărcată cu praf de origine sahariană va tranzita, începând de azi, de la ora 12.00 și până pe 18 aprilie, la ora 00.00, teritoriul României, c...

Polițiștii de frontieră botoșăneni curăță Prutul de plasele monofilament interzise de lege!

astăzi, 12:32
68

În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră botoșăneni, care executau misiuni de patrulare pe râul Prut sau în cooperare cu reprezentanți ai A.J.V.P.S. Botoșani, cu ...

Pasageri cu comportament suspect, polițiștii au găsit droguri sub preșul din mașină!

astăzi, 12:18
140

Astăzi, 16 aprilie 2024, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.În...