Gheorghe Hagi: "O să fiu cel mai fericit bătrân. Am 300 de copii, doi legitimi. Bogăția unui om nu stă în bani, ci în profesie, să știi să faci ceva"

Gheorghe Hagi: "O să fiu cel mai fericit bătrân. Am 300 de copii, doi legitimi. Bogăția unui om nu stă în bani, ci în profesie, să știi să faci ceva"

Cea mai bună investiție pe care a făcut-o după ce s-a lăsat de fotbal a fost în cei 300 de tineri pe care îi are la academia de fotbal, spune Gheorghe Hagi, proaspăt câştigător al campionatului intern de fotbal cu propria sa echipă, FC Viitorul. 

„Cea mai bună investiție pe care am făcut-o după ce m-am lăsat de fotbal a fost să fac această academie, să investesc în tineri. O să fiu cel mai fericit bătrân. Am 300 de copii, doi legitimi. Când vezi copii în jurul tău uiți de toate. Am făcut un lucru extraordinar cu orice risc, pentru că bogăția unui om nu stă în bani, ci în profesie, să știi să faci ceva. Când știi să faci ceva profesional, atunci nu ești sărac, întotdeauna vei găsi un serviciu, așa că n-o să mori de foame”, a declarat Gheorghe Hagi la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. 

Copiilor care vor să facă performanță Hagi le spune că totul depinde de ei.

„Totul în viață depinde doar de tine, noi doar te sprijinim. E lucrul pe care l-am făcut cel mai bine de când m-am lăsat de fotbal. Investiția cea mai frumoasă a mea e aceasta (...). Am investit în tineri și mereu am spus că noi nu facem fotbaliști, noi doar vă sprijinim dacă voi vreți și puteți”, a mai spus Gheorghe Hagi. 

Gheorghe Hagi are sute de copii la Academia Hagi. Peste 60 dintre ei stau tot anul, Academia le pune la dispoziție un hotel, masă și școală. Antrenamentul este în primul rând o formă de educație, spune Gheorghe Hagi. „Depinde de ei. Eu le creez principii și reguli - și ele sunt reguli de performanță. Cine pedalează cum zic eu și e dispus sacrificiului și are plăcerea să facă asta” rămâne mai departe, explică fostul mare fotbalist. Tinerii fotbaliști care după al treilea avertisment continuă să nu respecte regulile și principiile pleacă. „Nu mai lucrăm împreună și nu are rost să ne certăm”.

Pentru a face Academia, Hagi spune că a venit acum 8 ani „cu bani de acasă”, dar de doi ani se autofinanțează. „Academia are un buget de 8 ori mai mare decât orice club din Romania cred...1 milion de euro pe an”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

astăzi, 21:20
7

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
146

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
110

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...