Finală de vis între Copil și Federer, astăzi. Ce au transmis cei doi jucători

Finală de vis între Copil și Federer, astăzi. Ce au transmis cei doi jucători

Jucătorul de tenis român Marius Copil, care a obţinut sâmbătă cel mai bun rezultat al carierei calificându-se în finala turneului de la Basel, îl va întâlni duminică pe fostul lider mondial Roger Federer.

Marius Copil a transmis, pe Facebook, că este una dintre cele mai frumoase zile din viaţa lui. "Una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea. Este a 6-a victorie consecutivă, într-un turneu în care se joacă la cel mai înalt nivel. Mâine la ora 16:00 îl voi întâlni pe Federer. Vă mulţumesc tuturor!", a scris românul, pe Facebook.

Elveţianul Roger Federer va trage tare la turneul său de acasă pentru un trofeu cu un număr special. "Sper că Marius a consumat multă energie în meciul său, pentru că eu mă simt foarte proaspăt. Ar fi grozav să câştig al 99-lea titlu din carieră aici, la Basel. Mă simt foarte bine pe teren, îmi dau nota 8 din 10 pentru cum am jucat", a declarat jucătorul elveţian.

mediafax.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...