FC Botoşani vrea să readucă publicul pe stadion

FC Botoşani vrea să readucă publicul pe stadion

 Cornel Sfaiter  

Readucerea publicului la stadion este obiectivul pe care Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a afirmat că îl au jucătorii lui Cristian Popovici în etapele următoare. Oficialul s-a arătat dezamăgit de faptul că la meciul cu Farul, câştigat cu 4-1 de botoşăneni în tribunele "Municipalului" au asistat doar 1.500 de spectatori. "Mi-aş dori ca victoria cu Farul să readucă publicul la stadion şi în meciul cu Săgeata să fim susţinuţi de un număr cât mai mare de suporteri. Pentru noi, readucerea publicului la stadion este principalul obiectiv în acest moment şi îl putem realiza doar prin jocuri bune şi rezultate pe măsură. Dacă pentru unele stadioane 1.500 de spectatori este mult, pentru noi, această cifră care a fost înregistrată cu Farul este una dezolantă", a explicat Şfaiţer. Acesta a mai spus că, potrivit statisticilor realizate, de la promovarea în Liga a II-a, FC Botoşani a avut în fiecare an cea mai mare medie de spectatori la jocurile disputate pe teren propriu dintre toate formaţiile din Liga a II-a. "Noi nu suntem învăţaţi să jucăm cu tribunele goale, ca alte echipe şi cred că victoria cu Farul, dar mai ales un succes cu Săgeata ar readuce din nou publicul la stadion", a susţinut Şfaiţer. Preşedintele grupării a dezvăluit că pentru a nu avea surprize neplăcute sâmbătă, le-a cerut elevilor lui Popovici să considere Săgeata ca pe un adversar care trage la promovare. "Noi mereu, în fiecare campionat, cu adversarii puternici ne-am mobilizat şi am câştigat şi mereu ne-au plăcut aceste jocuri, mai tari. Dacă reuşim să repetăm jocul pe care l-am făcut contra marinarilor, rezultatul nu poate fi decât unul singur la finalul jocului: încă trei puncte în clasament în dreptul FC Botoşani", a conchis Şfaiţer.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
57

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul

astăzi, 06:54
10

Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Biser...

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

Joi, 28 Martie 2024
162

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...