FC Botoșani, înfrângere la Cluj în fața unei echipe ajutate de Zeița Fortuna! Clujenii înving cu 4-1!

FC Botoșani, înfrângere la Cluj în fața unei echipe ajutate de Zeița Fortuna! Clujenii înving cu 4-1!

Să bați liderul campionatului României acasă la el părea o misiune imposibilă pentru cocoșii arțăgoși de la Botoșani, dar fanii pot fi mulțumiți că, măcar, botoșănenii au încercat!

Cocoșii arțăgoși de la Botoșani au reușit în acest an să le scoată fotbalul din cap la toate echipele cu care s-au luptat, dar meciul cu cei de la CFR a fost hotărât încă din start de Zeița Fortuna!

După zece minute în care, în cel puțin trei situații, mingea pur și simplu nu a vrut să intre în poarta echipei lui Dan Petrescu, CFR –ul s-a lipit de gol ca motanul de smântână!

Deși jucătorii lui Croitoru au făcut, la fel ca în etapele trecute, un joc bun, în minutul 18, Pereira îl fentează pe Papa și șutează la colțul lung, cu efect, fără nicio șansă pentru portarul Hankic. Este gol și CFR-ul conduce cu 1-0, nemeritat, după cum s-au desfășurat cele aproape 20 de minute de joc.

Câteva minute mai târziu, zeița Fortuna avea să le facă din nou cu ochiul celor de la CFR.

Lovit de orbul găinilor, arbitrul Marcel Bîrsan inventează o lovitură liberă la marginea careului, iar în minutul 25 căpitanul Ciprian Deac trage de la marginea careului, pe jos, și face 2-0!

Cocoșii arțăgoși de la Botoșani se întorc în careul clujenilor, dar 10 minute mai târziu, pe un contratac ceva mai consistent al CFR-ului, Costache centrează în careu, Hankic respinge din fața lui Păun, Pereira vine din spate și șutează, după care portarul respinge din nou. Deac ajunge însă cu noroc la mingea respinsă în lateral și întoarce pentru același Păun, care trimite în poartă din apropiere. Este 3 la 0 pentru clujeni, și este clar că FC Botoșani este lovită de ghinion în această seară! Sunt zile în care nu-ți iese nimic și asta a fost pentru cocoșii arțăgoși exact ziua aceea!

Cu 3-0 la pauză, clujenii aveau să înceapă repriza a doua în același ton: călare pe valul care îi ducea spre victorie! Nu au jucat mai bine, nu au dominat meciul, nu au făcut nimic special, nu au fost mai buni decât băieții lui Croitoru!

Clujenii au mai încercat să marcheze de câteva ori la poartă, fără succes până în minutul 72, când arbitrul inventează un penalty, după ce Păun cade în careu acuzând că a fost faultat de Pierce. Marcel Bîrsan arată punctul cu var, iar Deac marchează din nou. Este  4-0!  

Cocoșii arțăgoși strâng din dinți iar câteva minute mai târziu reușesc în sfârșit să spargă gheața!

În minutul 79, Golofca trage pe poartă, Arlauskis respinge cu piciorul până la Cîmpan, care trimite în poartă și reușește primul său gol în Liga 1!

Arțăgoșii de la Botoșani forțează în ultimele 10 minute, dar nu mai reușesc să marcheze pe terenul CFR-ului.

Una peste alta, meciul a fost frumos, cu acțiuni la ambele porți, și numai norocul a făcut ca CFR-ul să învingă în această seară. Felicitări băieți! Poate nu sunteți cei mai buni, dar sigur ați vrut această victorie!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, părinți! Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, medicii l-au resuscitat două ore în zadar!

astăzi, 12:17

Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, luni noaptea, în jurul orei 22:00.Tragedia s-a petrecut la Pașcani. Adolescentul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din Pa...

Tribunalul Botoșani invită instituțiile interesate să preia fără plată mijloace fixe sau obiecte de inventar!

astăzi, 11:48
86

Potrivit adresei Tribunalului Botoșani, ”bunurile aprobate pentru casare/declasare nu sunt în stare de funcționare, dar pot fi utilizate ca piese de schimb sau date alte întrebuin...

Șoferi de microbuz amendați drastic, polițiștii au dat jos zeci de pasageri!

astăzi, 11:25
114

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu ...