E OFICIAL! Profesorul de matematica, Cristi Pustai, noul antrenor al FC Botosani: "E pe drum"
SPORT

E OFICIAL! Profesorul de matematica, Cristi Pustai, noul antrenor al FC Botosani: "E pe drum"
Fostul antrenor al Rapidului, ASA Targu Mures, Pandurii Targu Jiu sau Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, va fi noul antrenor al echipei FC Botosani.

Presedintele clubului botosanean, Cornel Sfaiter, a declarat pentru Stiri.Botosani.ro ca profesorul de matematica va fi noul tehnician al FC Botosani si maine dimineata va semna contractul.

"M-am intalnit cu domnul Pustai la Bucuresti si acum este in drum spre Botosani. Va semna maine dimineata contractul pentru un sezon, cu drept de prelungire. El va sta pe banca la meciul cu Targu Mures.", ne-a declarat Cornel Sfaiter.

Cristian Pustai, atacant cu peste 170 de goluri marcate în Liga a II-a, e profesor de fotbal, dar şi un maestru al cifrelor. A terminat facultatea de matematică cu nota 10 şi a predat ştiinţele exacte timp de trei ani la un liceu din Mediaş.

Pustai a urmat cursurile Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu şi a absolvit facultatea de matematică cu 10, totul în paralel cu activitatea de fotbalist. “Mi-au plăcut şi matematica, şi fotbalul. Am mers de multe ori în cantonamente cu cărţi şi cursuri pentru a învăţa", explica in urma cu cativa ani noul antrenor al FC Botosani. 

 

Spune-ne opinia ta