CT Popescu: Pe mine Simona m-a convins că în om există ceva dumnezeiesc

CT Popescu: Pe mine Simona m-a convins că în om există ceva dumnezeiesc
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a declarat impresionat de tăria arătată de Simona Halep în finala de la Australian Open, în ciuda problemelor fizice, şi a mărturisit că nu se aştepta ca românca să câştige setul secund.
 
"Pe mine, Simona Halep a reuşit să mă convingă în acest turneu, în acest meci şi în altele de la Australian Open că există în om ceva dumnezeiesc. Altfel nu pot să înţeleg. Astăzi, în mod special, au fost momente în care, cu toată experienţa mea de peste o jumătate de veac în tenis, eram aproape sigur şi trist că Simona nu mai poate, mă şi miram dacă mai termină meciul în picioare. Vedeam cum i se termină rezervele de energie cu fiecare minut şi totuşi, acel al doilea set n-am să înţeleg niciodată cum l-a câştigat", a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.
 
Simona Halep a fost învinsă, sâmbătă, scor 6-7 (2), 6-3, 4-6, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, în finala de la Australian Open. În urma succesului de la Melbourne, Wozniacki a întrecut-o pe româncă în fruntea ierarhiei mondiale. Halep, în vârstă de 26 de ani, a pierdut a treia finală de Grand Slam a carierei şi a rămas fără titlu major câştigat, la capătul unui meci care a durat două ore şi 50 de minute. A fost, de altfel, primul turneu de Mare Şlem obţinut de Wozniacki, după două finale pierdute la US Open, în 2009 şi 2014. La fel ca adversara sa, Halep mai jucase două finale de Grand Slam, însă la Roland Garros, în 2014 şi 2017.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Statul începe să ramburseze banii ceruți de cei care au plătit taxa auto

Sâmbătă, 21 Aprilie 2018
428

“Statul, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a rambursat, în decurs de o lună, suma de 173 de milioane de lei către şoferii care au solicitat restituirea taxei au...

Vrei sa te angajezi in armata? Ministrul Apararii e dezamagit de programul pentru rezervisti, dar vrea sa-i atraga pe tineri!

Sâmbătă, 21 Aprilie 2018
298

Ministrul Apararii Nationale, Mihai Fifor, considera ca programul de atragere a rezervistilor a fost sub asteptari in 2017, astfel ca se vor lua o serie de masuri pentru a creste numarul celor interes...

Botoșăneanca Viviana Sposub va prezenta Vremea la Observator!

Sâmbătă, 21 Aprilie 2018
1568

Viviana Sposub, absolventa Academiei de Televiziune Intact Media Academy va prezenta Vremea la Observator."Sunt absolventă a Liceului de Artă "Ştefan Luchian" din Botoşani şi t...