CS Otopeni - FC Botoşani 2-1 (2-1): Înfrângere în faţa unei promovate

CS Otopeni - FC Botoşani 2-1 (2-1): Înfrângere în faţa unei promovate

 FC BotoÅŸani nu a reuÅŸit să strice sărbătoarea celor de la CS Otopeni, promovaÅ£i în primul eÅŸalon al fotbalului românesc încă din etapa trecută. DeÅŸi au marcat primii, botoşănenii au încasat repede două go  

După două victorii consecutive, botoşănenii au plecat la Otopeni cu gândul de a încheia sezonul competiţional 2007/2008 cu încă trei puncte. Până la urmă, planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele de la Otopeni, gazdele reuşind să se impună cu 2-1 şi să încheie cel mai bun sezon din istoria de şapte ani cu o victorie.  

Început bun

 

Partida dintre CS Otopeni şi FC Botoşani se anunţa a fi una de vacanţă deoarece se întâlneau o echipă deja promovată în prima ligă şi o altă echipă aflată înaintea acestei etape pe locul şapte şi lipsită atât de grijile promovări cât şi de cele ale retrogradării. Deşi erau promovaţi matematic, cei de la Otopeni şi-au dorit să încheie sezon în liga a doua cu o victorie pe propriul teren şi de aceea au încercat să marcheze repede. Primul şut spre poartă aparţine gazdelor, în minutul 4 al întâlnirii când Dicu reia de la marginea careului pe lângă poarta apărată de juniorul Dorel Satco. Chiar dacă CS Otopeni a început destul de bine partida, cei care au marcat au fost botoşănenii. Simao i-a centrat perfect lui Gabriel Luca care din interiorul careului mic la învins pe goalkeeperul gazdelor Matache, reuşind deschiderea scorului. FC Botoşani nu s-a putut bucura prea mult de avantajul de pe tabelă, deoarece cinci minute mai târziu Kalle a restabilit egalitatea. Manea a executat foarte bine o lovitură liberă, iar Kalle la executat pe Satco din şase metri, marcând pentru 1-1. Botoşănenii nu au renunţat la intenţiile ofensive şi în minutul 21 puteau reveni în avantaj, dar şutul lui Sitaru, de la marginea careului a fost reţinut de goalkeeprul gazdelor. Dacă FC Botoşani nu a reuşit să reintre în avantaj, în schimb a făcut-o CS Otopeni, două minute mai târziu, când mijlocaşul Florin Manea a avut o execuţie de excepţie, marcând pentru 2-1. Deşi s-au întâlnit o echipă deja promovată şi una de mijlocul clasamentului, prima repriză a fost echilibrată, după marcarea golului doi de către Manea, niciuna dintre formaţii nu a mai avut ocazii mari de a înscrie. Astfel, la pauză CS Otopeni conducea cu 2-1 după ce FC Botoşani a reuşit să deschidă scorul.

Dominarea gazdelor

 

În minutul 61 Sorin Pană pătrunde pe stânga şi şutează din unghi la colţul lung dar mingea trece pe lângă poarta apărată de Satco. Un minut mai târziu defensiva botoşăneană gafează şi este aproape de a primi un nou gol. Aldea i-a pasat lui Satco care încercând să degajeze, trimite mingea unui adversar şi Kalle a fost aproape de a înscrie golul trei pentru CS Otopeni, dar s-a opus Filip. În minutul 64 Florin Manea  execută o lovitură liberă de la 18 metri dar mingea a trecut puţin pe lângă poartă. Tot gazdele rămân în ofensivă şi în minutul 71 Manea pasează pentru Rusescu care preia pe piept de lângă Filip şi şutează din întoarcere peste poartă. Patru minute mai târziu Gigel Ene, intrat pe teren în minutul 74 a avut şansa de a marca la prima atingere de balon dar şutează din interiorul careului de puţin pe lângă poarta apărată de Dorel Satco. În minutul 78, Guţu execută bine o lovitură liberă de pe partea stângă dar niciunul din jucătorii botoşăneni aflaţi în careul gazdelor nu a reuşit să împingă mingea în poarta apărată de Matache. Ultima ocazie a partidei se petrece tot la poarta botoşănenilor, dar şutul lui Gigel Ene din prelungirile partidei este respins de Dorel Satco. (S.B.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un polițist din Botoșani a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră!

astăzi, 15:34
259

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Ionuț-Cezar S., agent de poliție judiciară la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea execut...

Rugăciune pentru cei bolnavi într-o parohie din Botoșani. ”Vă rog și pe dumneavoastră să pomeniți aceste nume” (Foto)

astăzi, 15:14
288

Credincioșii s-au rugat joi seara alături de preoți pentru cei bolnavi și neputincioși. Oameni care au mare nevoie de rugăciunea semenilor.Joi seara, 18 aprilie, cinci preoți au slujit Tain...

Luptătorii greco-romani de la LPS Botoșani, lideri incontestabili la nivel național! (foto)

astăzi, 14:49
105

În perioada 12 – 14 aprilie 2024, sportivii din cadrul secției de lupte a Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Botoșani au participat la Finala Cupei României pentru categoria de ...