Cornel Șfaițer: "Am simțit că azi Leo își va da demisia. Asta nu înseamnă că vom accepta"
SPORT

Cornel Șfaițer: "Am simțit că azi Leo își va da demisia. Asta nu înseamnă că vom accepta"

Cornel Șfaițer, președintele celor de la FC Botoșani, a anunțat că nu acceptă demisia antrenorului Leo Grozavu și că va purta discuții atât cu antrenorul, cât și cu finanțatorul Valeriu Iftime.

"A fost un gest urât al lui Grozavu. Și Golofca a făcut un gest care nu-și avea locul. Din păcate, asta s-a întâmplat. Leo este supărat. Am vorbit cu toată lumea și am cerut detalii și de la Leo și de la Golofca. Am vorbit și cu Valeriu Iftime. Am simțit că Leo este foarte afectat. Am simțit că azi își va da demisia. Asta nu înseamă că vom accepta. Acum nu suntem de acord. Dar nu putem să-l ținem cu forța. Voi vorbi cu el și cu staff-ul. Vrem să încheiem discuțiile astea. E clar că nu va fi pe bancă pentru că ar fi o presiune în plus pe echipă. Vom vedea cum va reacționa echipa. Gestul lui Leo a fost foarte urât. Sunt lucruri neplăcute. A fost criticat şi l-am văzut cât de afectat era. Avem un joc foarte important vineri, jucăm cu Timişoara, începe un alt campionat. Timpul e prea scurt. Am mai trecut prin astfel de momente, o să fiu alături de băieţi. Să nu uităm performanțele. Ca antrenor este de nota 10, lăsând la o parte gestul făcut. Să nu uităm performanțele din ultimii ani", a spus Cornel Șfaițer.

FC Botoșani va juca vineri seară, începând cu ora 20:30, pe teren propriu, cu ACS Poli Timișoara.

 

 

Spune-ne opinia ta