Cornel Şfaiţer: Nu vrem să ajungem în situaţia celor de la Tulcea

Cornel Şfaiţer: Nu vrem să ajungem în situaţia celor de la Tulcea

 Interviu: DeÅŸi ÅŸi-ar dori promovarea în primul eÅŸalon, oficialii botoşăneni susÅ£in că în acest moment acest lucru este mai greu de realizat din cauza faptului că BotoÅŸaniul încă nu are un stadion la standardele Ligii  

Sunteţi mulţumit de locul pe care îl ocupă FC Botoşani, după prima jumătate a campionatului?

Sunt mulţumit de poziţia în clasament, dar dacă eram puţin mai atenţi puteam sta mult mai bine în clasament. Sunt supărat pe cele două jocuri cu Bacău şi Sportul în care am pierdut patru puncte extraordinar de importante şi pe nemerit. Am fost egalaţi pe finalul meciurilor în condiţiile în care echipa noastră avea o evoluţie bună. Chiar dacă au fost terenuri impracticabile, am avut multe şanse de a marca, dar am primit gol pe final şi astfel am pierdut patru puncte. De asemenea, la Săcele puteam tranşa obţine trei puncte dacă eram mai atenţi, deoarece jocul era în favoarea noastră, iar cei de la Săcele nu au avut nici un şut pe poartă. Cu Braşovul, chiar dacă se putea obţine un punct, nu putem spune prea multe. Este o echipă care din start a ştiut ce vrea şi care are cu un lot valoros. De asemenea, uităm meciul cu Giurgiu de acasă, unde am avut o evoluţie mai modestă şi chiar meciul de la Forex unde am pierdut cu 4-0, dar nu putem spune nici acolo că jocul a fost foarte slab. Dacă în ceilalţi ani am avut şansă şi am câştigat meciuri în minutul 90 sau chiar 93, în acest campionat şansa nu a fost de partea noastră.

Unde se situează FC Botoşani, din punct de vedere valoric în Seria I a ligii secunde?

 Făcând o analiză după meciurile cu Chiajna în care am dominat categoric, cu Tulcea, Sportul Studenţesc pe care îi puteam învinge categoric şi cu Otopeni în care am avut opt ocazii de marca, o echipă aflată pe locul doi şi la şase puncte de noi. Eu zic că locul doi este deschis pentru oricare din echipe. La trei victorii consecutive, poţi fi pe locul doi.

În acest tur, FC Botoşani a arătat o inconstanţă în evoluţii. Care a fost cauza?

 Inconstanţa a apărut după cele patru jocuri excepţionale pe care le-am făcut în startul campionatului. A venit acea înfrângere de la Forex, apoi meciul mai puţin reuşit cu Giurgiu. Au intervenit şi accidentările, dar asta nu este o scuză, pentru că toate echipele au jucători indisponibili. Dacă am fi avut tot lotul valid pe parcursul acestui tur, rezultatele eram mult mai bune. Kano a avut un strat foarte bun, a intervenit acea accidentare, a ieşit din circuit şi nu a mai revenit la forma bună de la începutul campionatului.

Aţi început campania de transferări?

 Noi ne dorim patru-cinci jucători dar să fie jucători peste nivelul celor pe care îi avem. Am mai avut discuţii, dar perioada de achiziţii începe efectiv din ianuarie. Toţi jucătorii sunt în vacanţă acum şi aşteptăm să vedem ce putem transfera.

Există şi jucători din prima ligă cu care aţi discutat?

 Un jucător de divizia A, e greu de adus acum la Botoşani, dar prin locul în clasament, prin imaginea pe care o avem şi jucătorii cu experienţă vor veni să pună umărul pentru a întări echipa. Până acum am fost refuzaţi, dar prin imaginea creată putem aduce şi un jucător valoros.

Există un buget pentru transferuri?

 Chiar dacă facem un efort financiar mai mare încercăm să luăm câţiva jucători care să dea un plus echipei. Să nu uităm că în acest campionat, Kone putea mult mai mult, la fel Andrieş şi Kano. Ursu a avut o perioadă foarte bună în primele cinci-şase etape, dar nu ba fost constant. Să nu uităm de Derra care în campionatul trecut venea cu un plus la echipă, iar în acest tur a fost mai mult accidentat. Analizând lotul echipei noastre putem spună că are valoare şi cu patru-cinci achiziţii pentru a avea concurenţă pe posturi putem face o figură frumoasă în retur.

Va pleca vreun jucător în această iarnă?

 Până nu reuşim să facem achiziţii, nu pleacă nimeni. Numeric stăm destul de slab. Avem 22 de jucători din care trei portari şi de aceea nu putem da drumul la nimeni.

Unde va efectua FC Botoşani stagiul de pregătire?

 Această problemă o vom rezolva până săptămâna viitoare şi sperăm ca până luni să ştim unde vom face cantonamentul. O variantă ar fi un stagiu la Sovata. O perioadă de acomodare la Botoşani şi apoi un cantonament montan la Sovata de 12 zile şi un turneu în Ardeal cu cinci jocuri amicale. A doua variantă ar fi un cantonament la Botoşani şi un stagiu de pregătire în Turcia cu cinci jocuri amicale. Din câte ştiu, în Turcia vor merge în aceeaşi perioadă FCM Bacău, CS Otopeni şi încă o formaţie din liga a II.

A existat varianta unui cantonament împreună cu Dinamo…

Am pierdut startul pentru că nu ne-am hotărât. Dacă eram hotărâţi mai din timp sigur puteam face cantonamentul împreună cu Dinamo. Nici în Turcia nu va fi rău dacă vom merge şi nu înseamnă că vom întâlni adversari slabi. Şi în Turcia putem întâlni adversari de divizia A şi chiar din străinătate. Importante sunt condiţiile de pregătire, recuperare, teren de antrenament şi terenul de joc, ceea ce nu prea văd să avem în ţară în această perioadă.

Cât ar costa un astfel de cantonament?

Aproximativ 30.000 de euro.

Unde va juca FC Botoşani în retur?

Am avut o discuţie cu domnul primar Lungu, urmează să mai discutăm dar eu zic că în final vom găsi înţelegere pentru a juca la Dorohoi. Şi dânsul este un om de fotbal şi ar fi ceva nemaipomenit şi pentru oraşul Dorohoi, mai ales că a lipsit fotbalul foarte mult timp. Dorohoiul a fost un oraş care a avut rezultate bune în divizia C, dar în ultimii 15 nu a mai avut fotbal. Acolo sunt nişte condiţii extraordinare şi vreau să îl felicit pe domnul primar Lungu pentru baza sportivă care a făcut-o acolo. Sunt toate condiţiile necesare pentru un joc de divizia B.

 Va juca FC Botoşani, toate cele şase jocuri ale returului la Dorohoi?

 Ne dorim ca tot returul să îl jucăm la Dorohoi. Vom mai avea o discuţie finală dar eu am încredere că domnul primar şi consilierii locali din Dorohoi ne vor înţelegere şi vor accepta să jucăm. În ceea ce priveşte stadionul municipal din Botoşani, primul pas s-a făcut, s-au izolat tribunele, se reface tribuna oficială şi eu spun că în proporţie de 90% se va rezolva şi cu suprafaţa de joc. Într-adevăr candidăm la unul din cele mai proaste terenuri din ţară. Dacă dorim performanţă, se vor găsi banii necesari ca arena să arate pe măsură. Sunt foarte multe oraşe în care s-a investit mult în bazele sportive şi am încredere că şi la Botoşani se va întâmpla acest lucru. FC Botoşani, prin poziţia în clasament, prin jocul practicat, prin imaginea creată a ajuns la un anumit nivel şi e păcat să nu continuăm în ceea ce înseamnă infrastructură.

Consiliul Local şi primăria vor sprijini în continuare echipa FC Botoşani?

Dacă nu va mai exista sprijinul Consiliului Local, fotbalul va muri la Botoşani. Ar mai fi varianta unui investitor puternic dispus să ţină echipa, dar este mai greu. Suntem în discuţii, sperăm să mai aducem încă un investitor la echipă, dar până atunci eu, domnul Iftime cât şi domnul primar Fluture, facem eforturi pentru a menţine această echipă. Cert este că numai prin rezultate pozitive, putem atrage şi alţi investitori.

Care va fi bugetul pentru retur?

Va fi acelaşi buget ca şi în campionatul trecut. Este un buget suficient pentru a termina cu bine acest campionat.

 

Care va fi obiectivul pentru retur?

 Noi ne propunem să câştigăm fiecare joc, dar totodată trebuie să ne organizăm în ceea ce priveşte baza sportivă. Nu vrem să ajungem în situaţia celor de la Tulcea, care au promovat şi nu au putut juca în prima ligă. Dacă vom fi în faţă, nu în 2008, ci mai degrabă în 2009, se vor găsi banii necesari pentru a putea juca în Liga I. Atât primarul cât şi Consiliul Local şi de ce nu Consiliul Judeţean vor sprijini echipa dacă vom ajunge în divizia A. N este doar echipa municipiului ci a întregului judeţ şi avem destule exemple în ţară în care Consiliul Judeţean sprijinul fotbal. (S.B.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
60

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
79

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...

Un polițist din Botoșani a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră!

astăzi, 15:34
379

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Ionuț-Cezar S., agent de poliție judiciară la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea execut...