Christoph Daum este noul selecţioner al naţionalei de fotbal a României: "Concepţia mea despre fotbal este că vom ataca întotdeauna, vrem să controlăm jocul"

Christoph Daum este noul selecţioner al naţionalei de fotbal a României: "Concepţia mea despre fotbal este că vom ataca întotdeauna, vrem să controlăm jocul"
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, că tehnicianul german Christoph Daum este noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României.

Propunerea administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României a fost aprobată de Comitetul Executiv. Numirea tehnicianului în vârstă de 62 de ani a fost votată de către toţi membrii prezenţi la şedinţă, 8. În sală au fost doar opt persoane dintre cele 15 care formează Comitetul Executiv. Decizia va fi atacată de cei care au boicotat votul, pe motiv că Aurel Braşoveanu - reprezentantul Ligii a II-a - a fost condamnat definitiv şi nu mai are voie să ocupe postul de administrator în fotbal. Florin Prunea, unul dintre absenţi, a mărturisit că nu s-a prezentat la şedinţa CEx ca formă de protest pentru că pe ordinea de zi nu au fost introduse două aspecte pe care le consideră importante, unul dintre acestea fiind obligativitatea folosirii jucătorilor sub 21 de ani în următorul sezon.

Mai mult, Prunea a spus la DigiSport că a fost deranjat şi de faptul că FRF nu a prezentat motivele pentru care îl propune pe Daum. Comitetul Executiv nu e statutar pentru că un membru e condamnat defnitiv şi irevocabil, e vorba despre domnul Auraş Braşoveanu. Indiferent de hotărârile luate, le vom ataca conform statutului FRF, spune Prunea.

Pentru a se asigura că votul va fi valabil, membrii Comitetului Executiv au cerut avizul Departamentului Juridic al FRF, care a considerat că şedinţa este statutară, notează ProSport. Campion în Germania, Austria şi de trei ori în Turcia, Christoph Daum este propunerea Administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României. Antrenorul german a pregătit echipe importante precum FC Koln, Stuttgart, Bayer Leverkusen, Beşiktaş, Fenerbahce, Austria Viena şi Club Bruges.

Christoph Daum este primul selecţioner străin din istoria primei reprezentative a României. Christoph Daum: Concepţia mea despre fotbal este că vom ataca întotdeauna, vrem să controlăm jocul Christoph Daum, noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, şi-a prezentat concepţia despre fotbal, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Daum a declarat că vrea de la formaţia pe care o pregăteşte să atace mereu, să controleze jocul.

 "Este o onoare şi o responsabilitate să dau ce am mai bun pentru fotbalul din România. Munca din fotbal devine mai frumoasă atunci când este încununată de succes. Fiecare efort pe care-l facem ne aduce bucurie. Vreau să avem succes, să obţinem cele mai bune rezultate, în fiecare meci, antrenament şi discuţie şi să obţinem calificarea la Campionatul Mondial din 2018. Avem nevoie de respect, reguli şi disciplină. Concepţia mea despre fotbal este următoarea: vom ataca întotdeauna, chiar dacă mingea este la adversar. Vrem întotdeauna să controlăm jocul, să avem iniţiativa. Dacă pierdem mingea trebuie s-o luăm înapoi. Avem nevoie de jucători puternici fizic, tactic, dar şi mental, care să dea totul pentru fotbalul românesc, să aibă mentalitate de învingător. Vom lucra la aceste calităţi şi vom pune accentul pe caracterul jucătorilor. Din calităţile individuale trebuie să obţinem rezultatele optime. Voi cere mult de la toţi, dar, în primul rând, voi fi cel mai exigent cu mine însumi. Trebuie să ne implicăm total, să ne concentrăm, să avem spirit de echipă. Trebuie să fim mai puternici şi mai buni decât alţii. Îmi voi dedica zi de zi munca în scopul succesului fiecărui jucător. Cer jucătorilor şi colaboratorilor angajament total pentru succesul fotbalului românesc. Mă aştept ca fiecare să-şi încerce limitele cu pasiune şi entuziasm. Dacă ne implicăm total vom realiza împreună totul. Fiecare român aşteaptă de la noi să dăm totul pentru succes. Vreau să atingem cele mai bune performanţe. Succesul fotbalului românesc pe toate planurile contează cel mai mult. Fundamentul colaborării noastre va fi încrederea reciproc", a declarat Daum.

sursa: MEDIAFAX.RO

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbatul care şi-a omorât fetiţa de 5 ani, arestat preventiv! Detalii cutremurătoare! FOTO

Duminică, 22 Octombrie 2017
9219

Botoşăneanul care a comis oribila faptă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost adus duminică la amiază la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru audieri. Nu...

Negoiță a luat o decizie importantă înaintea meciului cu FC Botoșani

Duminică, 22 Octombrie 2017
612

Patronului dinamovist i-a trecut supărarea după meciul câștigat cu Juventus București, scor 3-0, iar vineri le-a virat salariile fotbaliștilor lui Miriuță.Conform surselor GSP, Negoi...

CUMPLIT! Fetiță de 5 ani, înjunghiată mortal de propriul tată! FOTO

Duminică, 22 Octombrie 2017
18999

O copilă de 5 ani, din satul Vânători, comuna Gorbănești, județul Botoșani, și-a sfârșit zilele fiind ucisă de propriul părinte. S-a întâmplat în noaptea d...