Florin Plămadă, despre meciul cu CSMS Iasi: "O încleştare foarte tare între două echipe care vor dori să se impună pentru a-şi câştiga supremaţia"

 Florin Plămadă, despre meciul cu CSMS Iasi: "O încleştare foarte tare între două echipe care vor dori să se impună pentru a-şi câştiga supremaţia"
Fundasul Florin Plămadă a evoluat timp de un an de zile pentru viitoarea adversara a celor de la FC Botosani, CSMS Iasi, fiind imprumutat pana la inceputul acestui sezon al Ligii 1.

Acum, fotbalistul in varsta de 24 de ani doreste ca FC Botosani sa castige clar acest derby al Moldovei, insa spune ca nu va fi deloc usor si asta pentru ca CSMS Iasi a evoluat bine in ultimele partide.

"Chiar dacă Iaşiul e pe primul loc înaintea acestui meci şi noi evoluăm pe teren propriu, nu cred că putem vorbi de o favorită în acest meci. Fiind un derby, va fi o încleştare foarte tare între două echipe care nu vor refuza jocul şi care vor dori să se impună pentru a-şi câştiga supremaţia. Iaşiul trece printr-o formă bună, a ratat pe ultima sută de metri calificarea în play-off, iar acum vrea cu orice preţ să se claseze pe locul 7 pentru a putea participa în Europa League. Noi de asemenea venim după un meci foarte bun cu Timişoara. Am câştigat trei puncte importante şi avem avantajul terenului propriu, al suporterilor care ne dau forţa de a lupta şi a câştiga. Dacă voi juca, vă daţi seama că voi dori să dau gol Iaşiului şi voi da totul pentru a-mi ajuta echipa. În acest moment nu mai are nicio importanţă că am jucat la Iaşi. Voi da totul pentru Botoşani, la fel cum am făcut-o şi până acum. Ei vor aborda jocul prudent, vor sta bine în teren şi vor încerca să facă diferenţa pe contraatac sau la fazele fixe", a declarat Florin Plămadă.

Meciul dintre FC Botosani si CSMS Iasi va avea loc luni, pe stadionul Municipal, incepand cu ora 18:00.

 

Spune-ne opinia ta