Tradițiile românilor: A început Postul Paștelui, cel mai lung post de peste an

Tradițiile românilor: A început Postul Paștelui, cel mai lung post de peste an

Postul Paștelui sau Postul Mare are loc înaintea Învierii și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an.

În acest an, Postul Paștelui a început astăzi,  luni, 2 martie. Paștele ortodox este, anul acesta, în 19 aprilie. Cu o săptămână mai devreme, adică pe 12 aprilie, sunt Sărbătorile Pascale pentru romano-catolici.

Postul Paștelui se mai numește, în popor, și Postul Mare. Postul Mare durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor.

Cum se ține și ce se mănâncă în Postul Paștelui

Potrivit tradiţiei bisericești, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă. La fel, în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn.

În tot restul postului, în primele 5 zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.

Se dezleagă de asemenea la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ţinere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie 2020), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie 2020) și duminicile din post. Anul acesta, dezlegare la ulei și vin este și în 11 aprilie (sâmbăta lui Lazăr)

De Buna Vestire (25 martie) și de Florii (12 aprilie) este dezlegare la pește.

Ce se mănâncă în post

Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui sau Postul Mare, nu se mănâncă de dulce, iar trupul se purifică odată cu sufletul, cel dintâi prin regim, cel de-al doilea prin rugăciune şi gânduri bune.

În aceste săptămâni, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu vom mânca nici peşte sau untdelemn şi este interzis fumatul şi alcoolul.

Postul Paștelui și cele 40 de zile de post. Ce semnifică Postul Paștelui

Postul Paştelui a devenit o perioară de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Învierea Domnului.

Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 11-17); 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deut. 7, 7 şi 29, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10); Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4, 1-2 şi Luca 4, 1-2).

Practica aceasta a fost adoptată de Biserică încă dinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a catehumenilor pentru botez, adică pentru renaşterea sau înnoirea spirituală.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Temele pentru acasă între necesitate și obligație, ce ne sfătuiesc specialiștii în educație din Botoșani!

astăzi, 16:21
48

Țări ca Polonia și Finlanda au decis eliminarea temelor pentru acasă, considerând că beneficiul asupra copilului în ansamblu este nul.De fapt care e adevărul? Mai au nevoie copii...

Elena Damian a plecat de câteva zile de acasă, familia nu mai știe nimic de ea. Sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 15:33
210

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 56 de ani din comuna Păltiniș care, la data de 17 aprilie a.c., a părăsit în mod voluntar domiciliul iar p...

Forțele de ordine vor asigura paza la manifestările religioase cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe! (Foto)

astăzi, 14:53
138

În zilele de 22 și 23 aprilie, jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea in siguranță a ...