Pentru bătrânii din satele sărace ale Botoşaniului, criza provocată de pandemia de COVID-19 este covârşitoare. Nu se pot deplasa, nu mai au medicamente, bolile cronice se agravează, iar medicii sunt o raritate. Singura lor speranţă rămân asistenţii medicali comunitari, oameni dedicaţi care cheltuiesc chiar din propriile buzunare pentru a-i ajuta.
Nea Toader are 80 de ani şi trăieşte în comuna Adăşeni, judeţul Botoşani. De două luni stă închis în casă. Cel mult, iese prin ogradă pentru a se dezmorţi sau ca să hrănească găinile cu grăunţe aduse din când în când de un băiat din sat. Are hipertensiune arterială şi ceva probleme la inimă şi trebuie să ia zilnic tratament.
De când cu epidemia de COVID-19 a început să cam sară peste hapul zilnic, de frică să nu rămână fără pastile. Pe o distanţă de trei comune nu există niciun medic. Abia la Botoşani, la peste 40 de kilometri poate cere ajutor, dar şi acolo, nu are cum să ajungă uşor, pentru că îi trebuie cel puţin 100 de lei şi pe cineva care să-l ducă cu maşina. Pe deasupra, este şi speriat. „Acolo am auzit că-i boală de-asta nouă, la spital. Dacă mă duc, mă îmbolnăvesc şi la mine capăt de linie, că-s bătrân”, mărturiseşte săteanul. Când simte că-l prinde durerea de cap sau că se simte rău face o rugăciune şi speră să-i treacă sau să nu i se termine medicamentele.
Ca moş Toader sunt mii de bătrâni în toate comunele judeţului. Izolarea i-a rupt şi mai tare de lume, iar serviciile medicale orientate către noua ameninţare pandemică sau pur şi simplu scurtcircuitate de coronavirus i-a lăsat pe bunicii satelor aproape ai nimănui. Mulţi nici nu-şi mai iau tratamentul, mai ales în comunele fără medic de familie. Se tem să nu ia noul virus, se tem că vor muri singuri în casă. „Pentru noi, aici departe de lume era greu şi înainte, dar acum este iadul pe pământ. Am multe probleme de sănătate şi mă tem. Cu interdicţiile, eu nu pot circula nicăieri. Farmacie de unde în apropiere? Medic, la fel, de unde? La spital ce să facem că ne-au spus că nu pot primi cronicii acum, că-i covid. Doamne-ajută faci la icoană şi-atât. Numai singură să nu sfârşesc, fără lumânare”, spune o bunică din comuna Manoleasa, pe malurile Prutului.
Îngerul bătrânilor din sate, în vreme de pandemie
Singura speranţă a lui Moş Toader în toată această poveste este ”doamna Alina”. Pe ea o aşteaptă să-i aducă medicamentele, să-l întrebe de sănătate, să vadă cum se simte. Doamna Alina este, de fapt, asistentul medical comunitar al comunei. Se numeşte Alina Axinie şi are o energie debordantă. Zilnic pleacă cu noaptea în cap pentru a monitoriza mai ales persoanele vârstnice, dar şi gravidele şi alte cazuri. Ea este cea care face minuni şi încearcă să găsească soluţii pentru ca bolnavii cronici să-şi ia medicamentele şi să nu se decompenseze. ”Stau la geam şi o aştept. Când o văd, fac cruce mare şi zic că sunt salvat. O să am medicamente”, spune bătrânul.
Alina Axinie spune că este o perioadă cumplită mai ales pentru vârstnicii din satele îndepărtate.
„Este foarte greu. Farmaciile sunt la depărtare, ei trebuie să-şi ia tratamentul. Partea grea este să-i facă să înţeleagă că nu se poate să ajungă la spital, în perioada asta. Partea şi mai grea este să-i ajut să nu se decompenseze, să-şi urmeze tratamentul. Este o situaţie foarte dificilă. Mulţi nici nu ştiu cum ar scoate-o la capăt”, spune Alina Axinie.
Duminică, de exemplu, în ziua sa liberă, Alina Axinie a umblat toată ziua după medicamentele bătrânilor. A bătut minimum 80 de kilometri dus şi întors. ”Am fost până la Botoşani să le caut medicamente, să le iau reţetele. Nici nu se prea găsesc medicamente. Merg, întreb, caut. Eu trebuie să mă întorc cu medicamente pentru bunicii din comună. Ei trebuie ţinuţi pe linia de plutire”, spune asistentul medical comunitar.
Femeia mărturiseşte că uneori se simte obosită, de dimineaţa devreme şi până seara merge aproape încontinuu. Compasiunea pentru vârstnicii din comună o face să meargă înainte.
”Doamne, fără ajutor se prăpădesc. Sunt oameni cu diferite afecţiuni. Aici nu mai este vorba de meserie, este vorba despre omenie. Ce fac oamenii ăştia? Le trimit minimum 100 de lei să ajungă la oraş. Şi la oraş, în condiţiile astea, ce să facă? Mulţi nu au bani nici de medicamente”, spune Alina Axinie.
De multe ori, botoşăneanca scoate bani de la ea din buzunar pentru a achita tratamentele. Nici în comuna Adăşeni, nici în celelalte localităţi învecinate nu este medic de familie şi trebuie să se descurce cum poate.
„Îmi este teamă pentru ei“
Totodată, Alina Axinie simte un puternic sentiment de teamă când lucrează în această perioadă. Îi este frică pentru bătrânii la care merge. A primit de la Compartimentul de Asistenţă Comunitară din cadrul DSP mănuşi şi măşti. Este singurul loc din care a primit ceva în această luptă pentru bătrânii satelor. Chiar şi aşa echipamentul este insuficient. ”Am luat probele de la un bolnav de TBC. Când le-am dus am aruncat o pereche de mănuşi. Când m-am întors, am aruncat-o şi pe a doua”, mărturiseşte femeia. Alina Axinie mai spune că are o strângere de inimă când trebuie să ajungă la beneficiarii ei.
”Îmi este frică de ceea ce le pot aduce. Nu se ştie niciodată. Eu circul mult, pe la farmacii, peste tot unde este nevoie. Îmi este teamă pentru ei, chiar dacă îmi iau toate măsurile de precauţie”, spune femeia.
Chiar şi acasă îi este teamă să ajungă, întrucât are părinţii vârstnici şi bolnavii.
”M-am gândit să stau la fratele meu în perioada asta, dar mi-au spus părinţii că nu ştiu ce vor face fără mine, cine să-i ajute”, a precizat femeia. Situaţia aceasta este întâlnită în multe sate şi comune din judeţul Botoşani. Numărul bătrânilor cu boli cronice este mare. Medicii de familie sunt tot mai puţini, iar deplasarea limitată. Totodată, situaţia a devenit mai complicată şi după ce Spitalul Judeţean ”Mavromati” a fost grav afectat de COVID-19, o parte a secţiilor fiind închise.
Sursa: Adevărul.ro