Concursul Coral de Cântece Românești a ajuns la cea de a cincea ediție

Concursul Coral de Cântece Românești a ajuns la cea de a cincea ediție

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, organizează în ziua de 1 noiembrie 2019, începând cu ora 14:00, în Sala ”Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia, Ediţia a V-a a Festivalului - Concurs Coral de Cântece Naţionale Româneşti.

Potrivit organizatorilor, scopul manifestării constă în: revigorarea şi reconsiderarea mişcării corale, readucerea în atenție a cântecului patriotic românesc vechi, în special pentru copii și tineri, explicarea și interpretarea efectivă a repertoriului tradițional/patriotic, acesta având un rol important în educarea tinerei generații, îmbogățirea repertoriului formațiilor corale cu creații din fondul tradițional/patriotic, promovarea valorilor culturale românești, în detrimentul kitsch-ului cultural-muzical importat/autohton, încurajarea realizării unor compoziţii originale, respectiv scrierea de piese corale, care să corespundă specificului acestui concurs.

Concursul Coral de Cântece Naţionale Româneşti se adresează formaţiilor de amatori: coruri de copii/tineri din şcoli/licee, coruri săteşti, cete bărbăteşti, grupuri folclorice, coruri ale aşezămintelor culturale, coruri parohiale, coruri de amatori, etc.;

Pot participa toate genurile de coruri de amatori, respectiv: - formații corale feminine/bărbăteşti/mixte, pe voci egale (fete/băieți, femei/bărbați), grupuri corale. Nu există limită de vârstă.

Concursul se va desfăşura pe 4 secţiuni:

A. Licee de Artă;

B. Coruri pe 1-2 voci /Grupuri folclorice;

C. Coruri pe 3-4 voci;

D. Creaţie;

ormaţiile vor prezenta 3 lucrări muzicale, cu o durată de maximum 15 minute, după cum urmează: două piese trebuie să fie patriotice românești. De exemplu : Imnul României, Treceţi batalioane române Carpaţii, Tricolorul, Imnul eroilor, Cântecul lui Ştefan cel Mare, etc. A treia piesă va fi tot una patriotică, sau de factură populară românească;

Înscrierea se poate face până la data de 24 octombrie 2019. Concurenţii vor trimite fișa de înscriere și partiturile celor trei piese din concurs, precum și durata acestora, la muzica@centrucreatieibt.ro.

Juriul poate face preselecția formațiilor concurente, având drept criterii valoarea artistică și data înscrierii în concurs. Acesta este compus din personalităţi locale şi naţionale, respectiv dirijori, profesori, artişti, specialişti în domeniul artelor şi culturii, în general.

La această ediție, Festivalul-Concurs Coral de Cântece Naţionale Româneşti are onoarea de a-l avea ca președinte al juriului pe maestrul Corneliu CALISTRU, renumit dirijor de orchestră, atât în genul operei, cât și în cel simfonic, domnia sa fiind timp de câteva decenii directorul Operei Naționale Române din Iași, calitate în care a format și îndrumat câteva generații de soliști de operă și dirijori de orchestră.

Jurizarea se face în funcţie de următoarele criterii: - intonaţie, ritmică, dinamică, interpretare, stil, dificultatea repertoriului, prezenţă scenică. Hotărârile juriului sunt definitive şi nu pot fi contestate. Lucrările juriului, sistemul de notare şi notele juriului sunt confidenţiale.

TROFEUL CONCURSULUI este de 3.000 de lei. Restul premiilor, după cum urmează:

A. Licee de Artă, dar și pentru coruri/grupuri pe 1-2 voci:

Premiul I, de 1.000 lei

Premiul II, de 800 lei

Premiul III, de 500 lei

 

B. Coruri pe 3-4 voci:

Premiul I, de 2.000 lei

Premiul II, de 1.500 lei

Premiul III, de 1.000 lei

C. Creaţie:

Premiu special de 500 lei

Trofeul poate fi câştigat de către oricare formaţie, indiferent de categoria la care este înscrisă.                                      

Juriul poate să nu acorde anumite premii, poate redirecţiona unele premii şi poate acorda premii ex-aequo.

De asemenea, pot fi acordate menţiuni şi premii speciale, oferite de către sponsorii concursului.

Organizatorii asigură masa și cazarea participanţilor, în limita a 30 de participanţi/formaţie, pe baza tabelului anexat, completat, semnat şi ştampilat. Cazarea formațiilor din alte județe se va face în limita fondurilor disponibile, prioritate având cei care s-au înscris din timp.

Transportul va fi asigurat de către concurenţi, sau de către centrele culturale pe care le reprezintă.

Informaţii suplimentare se pot obţine la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, str. Unirii, nr. 10, tel. 0231-536-322, 0744-59-09-13, între orele 800-1600.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
73

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
83

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
115

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...