Astăzi, 31 august, este ziua Limbii Române

La 31 august este celebrată în fiecare an ziua Limbii Române, o sărbătoarea care a fost instituită prin lege în 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România.

În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că "importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite".

În ţară, sunt organizate manifestări cultural-educative și artistice dedicate istoriei limbii române.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte și în Republica Moldova începând din anul 1990.

În 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătoare naţională a acestor comunităţi româneşti.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013[2] adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri[3].

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

EI VOTEAZĂ: Poveștile botoșănenilor din Diaspora, migranții care nu au libertatea de a rămâne acasă!

astăzi, 10:39

În Belgia au apărut în ultimii ani șantiere uriașe, cu sute de muncitori, așa cum au fost în Spania și în Italia la începutul anilor 2000, când primii rom&acir...

Parastas pentru doi dintre sfinții Botoșanilor, în prima sâmbătă din luna decembrie!

astăzi, 10:18

Mănăstirea Sihăstria a anunțat că sâmbăta viitoare, pe 7 decembrie, Ieroschimonahul Paisie Olaru, și Arhimandritul Cleopa Ilie (ambii născuți pe pământ botoșănean), recent cano...

Renumărarea voturilor: Se poate schimba ierarhia candidaților. Se poate repeta primul tur?

astăzi, 09:17

Decizia CCR de a cere BEC renumărarea tuturor voturilor din primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în termen de 24 de ore riscă să arunce în aer scena politică și așa ten...