Veste uriașă din Parlament: Alocațiile copiilor se dublează!

Veste uriașă din Parlament: Alocațiile copiilor se dublează!

Alocaţiile pentru copii vor fi dublate de la 1 ianuarie 2020, după ce plenul Camerei Deputaţilor a votat un amendament, aprobat deja Comisia de Muncă a forului parlamentar. Propunerea îi aparține unui parlamentar social-democrat și se bazează pe o mișcare legislativă din primăvară, pe care și liberalii au susținut-o.

Practic, este vorba despre o creştere de la 150 de lei la 300 de lei pentru alocaţiile copiilor de peste 2 ani. De asemenea, a fost votată modificarea cuantumului alocațiilor pentru copiii de până la doi ani de la 300 la 600 de lei, același procedeu fiind aplicat și în cazul copilului cu handicap.

Au fost 16 voturi pentru și 6 abțineri. S-au abținut de la vot parlamentarii PNL.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
299

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
49

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
431

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...