Un tânăr a băut cu prietenul său, apoi a nimerit cu mașina în pompele alimentare ale unei benzinării. Dosare penale pentru amândoi, pentru mai multe infracțiuni

Un tânăr a băut cu prietenul său, apoi a nimerit cu mașina în pompele alimentare ale unei benzinării. Dosare penale pentru amândoi, pentru mai multe infracțiuni

Miercuri, 9 octombrie a.c., un echipaj al Biroului Rutier Botoşani a fost solicitat să intervină la o staţie de alimentare cu carburant de pe strada Sucevei, întrucât un conducător auto a acroşat suportul unor pompe de alimentare, în timp ce efectua manevra de mers înapoi.

Poliţiştii au identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 21 de ani din judeţul Olt, iar cu ocazia testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a prezentat organelor de poliţie un permis de conducere emis de autorităţile italiene, care nu prezenta însă toate elementele de autenticitate, iar cu ocazia verificărilor în baza de date a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în vehicul se afla şi proprietarul acestuia, un tânăr de 25 de ani din comuna Mihai Eminescu, în calitate de pasager, care îi încredinţase  bărbatului de 21 de ani autoturismul spre conducere, deşi cei doi consumaseră anterior băuturi alcoolice.

Tânărul de 21 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, falsificarea unui înscris oficial  şi folosirea unui înscris oficial în vederea producerii unei consecinţe juridice, iar pe numele celui de 25 de ani se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul unei persoane sub influenţa alcoolului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Scandal într-o agenție loto din Botoșani, au fost chemați polițiștii locali!

astăzi, 14:32
10

În cursul zilei de 23 aprilie, în jurul orei 16.25, polițiștii locali care acționau în zona Centrului Istoric din municipiul Botoșani au fost sesizați de către reprezentantul u...

Carla`s Dreams și Ștefan Bănică printre artiștii care vor urca pe scenă de Zilele municipiului Botoșani! (foto)

astăzi, 14:16
29

Artiști cunoscuți și iubiți de publicul larg vor urca pe scenă de Zilele municipiului Botoșani. Printre cei care vor încânta publicul se numără Carla`s Dreams, Ștefan Bănică, An...

Alertă: O botoșăneancă a dispărut de acasă împreună cu copilul ei de 4 ani!

astăzi, 13:41
181

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 49 de ani, din comuna Hudești, care a părăsit domiciliul în data de 22 aprilie 2024, împreună cu fiul...