Un nou RECORD în Botoșani: amenzi de peste 400.000 de lei, în ultimele 24 de ore

Un nou RECORD în Botoșani: amenzi de peste 400.000 de lei, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au alicat amenzi în valoare de peste 416.000 de lei în județul Botoșani. Dintre acestea, 86 de sancțiuni au reprezentat consecințe ale nerespectării restricțiilor de circulație.

La nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 73.700 de lei, precum și 3 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însumând 900 de lei. 111 persoane izolate la domiciliu au fost verificate în cadrul acțiunilor executate în sistem integrat, iar 10 persoane venite din străinătate au fost escortate la centrele de carantină.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 776 persoane izolate la domiciliu ;i 119 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

De asemenea, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 342.000 de lei, dintre care 57 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației în valoare totală de peste 312.000 de lei și o sancțiune pentru nerespectarea măsurii de izolare în valoare de 5.000 de lei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Detectoare de fum, monoxid de carbon și gaze, instalate de pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești în locuințele bătrânilor bolnavi și singuri din localitate! (foto, video)

astăzi, 18:23
27

Elena are 78 de ani și locuiește singură de mult timp într-o casă de la marginea localității Cristești. Copiii sunt plecați în lumea largă, spune femeia, resemnată.Pentr...

Blocada polițiștilor și jandarmilor în Botoșani și localități s-a lăsat cu sancțiuni: 14 șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore!

astăzi, 17:24
63

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale în orașele Dorohoi, Săveni, Flămânzi, Darabani și Botoșani în cadrul planului BLOCADA, a...

PNL Botoșani, Cătălin Flutur, întâlnire cu taximetriștii: „O unitate de breaslă mai rar întâlnită în zilele noastre” (foto)

astăzi, 16:14
92

Candidatul din partea Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, Cătălin Flutur, a avut zilele trecute o întâlnire cu taximetriștii din Botoșani.Redăm mai jos i...