Tineri din Botoșani cercetați penal, după ce au furat telefonul și portofelul unei bătrâne, pe stradă

Tineri din Botoșani cercetați penal, după ce au furat telefonul și portofelul unei bătrâne, pe stradă

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani efectuează cercetări faţă de două persoane de 20 şi 17 ani, din municipiul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt şi complicitate la furt.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 08.04.2020, în timp ce se aflau în faţa unei societăţi comerciale de pe strada Primăverii, profitând de neatenţia unei femei de 68 de ani din municipiu, i-au sustras din geantă un telefon mobil şi un portofel în care avea suma de 145 de lei şi documente personale”, precizează Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoraului de Poliție Județean Botoșani.

Autorii au fost ulterior identificaţi de către poliţişti, iar prejudiciul creat prin activitatea infracţională a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate.

„În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt şi complicitate la furt, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se dispună măsuri”, transmite Nenișcu.

De asemenea, cele două persoane au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi de 2000 de lei fiecare, pentru faptul că nu au respectat măsurile impuse prin ordonanţele militare referitoare la deplasarea în afara locuinţei, potrivit sursei citate.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
8

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
42

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...

Un bărbat rănit într-un accident a rămas blocat în mașină, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:55
224

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localit...