Șofer anchetat. A încercat să ascundă un accident, reparând mașina acasă

Șofer anchetat. A încercat să ascundă un accident, reparând mașina acasă

Un bărbat de 29 de ani, din municipiul Botoșani, s-a ales cu amendă și dosar penal, după ce a acroșat un autoturism în trafic și a remediat acasă avariile mașinii proprii. Permisul de conducere al acestuia a fost reținut, iar Biroul Rutier efectuează cercetări pentru nerespectarea atribuțiilor privind efectuarea reparațiilor.

Totul s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni. Conform anchetatorilor, tânărul se deplasa cu autoturismul pe Calea Națională, iar la schimbarea direcției de mers de pe banda 1 pe banda 2, a acroșat un alt autoturism care se deplasa regulamentar, apoi și-a continuat deplasarea.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

„De asemenea, s-a stabilit faptul că acesta, după producerea accidentului soldat cu pagube materiale, a remediat avariile autoturismului prin înlocuirea elementelor de caroserie distruse, în parcarea de lângă imobilul în care locuiește”, a spus Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Tânărul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 580 de lei pentru faptul că nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație. În plus, întrucât nu a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului, i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioada de 30 de zile.

„Atragem atenția celor care sunt implicați în accidente rutiere soldate doar cu pagube materiale, ca au posibilitatea înțelegerii pe cale amiabilă cu celălalt conducător auto sau, dacă acest lucru nu este posibil, au obligația de a anunța organele de poliție în termen de 24 de ore. Aceeași obligație o au și dacă nu mai este implicat un alt autoturism in accident. Este interzis să se intervină asupra autoturismului implicat in accident pentru repararea acestuia fără autorizație eliberată de polițiști”, este mesajul reprezentantei IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta