"Tânărul botoşănean", la ediţia a IV-a

"Tânărul botoşănean", la ediţia a IV-a

În zilele de 19-21 octombrie, la Botoşani a avut loc cea de-a IV-a ediţie a "Tânărului botoşănean", eveniment care a adus împreună 400 de tineri din Protopopiatul Botoşani. Anul acesta, evenimentul a purtat amprenta Centenarului, având tema "Tânărul în prag de Centenar - oportunităţi şi perspective", invitat şi conferenţiar fiind părintele Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor. Părintele invitat a împărtăşit tinerilor gândurile sale, a adus aproape de noi voievozii şi domnitorii Ţărilor Româneşti, dar a adus în discuţie mai ales problema conştiinţei creştine şi conştiinţei de neam. Sunt momente în viaţa noastră, dar şi în istoria noastră, când românul este chemat să mărturisească cine este.

„Neamul nostru poate fi gândit şi ca o cetate. Când cetatea este atacată, românii se unesc şi apără porţile cetăţii, nu lasă invadatorii să intre în interior. Când «străinii» intră în interior, îşi pun legile lor şi conduc după legi străine de valorile noastre. În istorie vedem că multe dintre cetăţi au fost cucerite prin trădare. Porţile au fost deschise din interior, de trădători”, le-a spus părintele Nicodim Petre tinerilor participanţi.

Programul evenimentului a început cu primirea tinerilor la sediul Protopopiatului Botoşani în ziua de vineri, iar deschiderea oficială a avut loc în prezenţa părintelui misionar Petru Fercal, delegat al protopopiatului şi al părintelui paroh Partenie Apostoaie, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, cântat de tinerii atoreni în Biserica Vovidenia din Botoşani. A doua zi, sâmbătă, tinerii au participat la Sfânta Liturghie în aceeaşi biserică, apoi au participat la conferinţă, după care, însoţiţi de 20 de moderatori, preoţi şi mireni, şi împărţiţi în grupe, au discutat pe marginea temei propuse în săli de curs din cadrul Seminarului Teologic şi Şcolii nr. 11 din Botoşani. După masa de prânz, a urmat un spectacol surpriză cu invitaţi de seamă - Grupul etno-folcloric „Ştefan Vodă” din Basarabia - care a intonat pentru tineri cântece vechi populare, doine şi cântece patriotice. Seara nu putea fi altfel decât în aceeaşi notă cu tema evenimentului... O „Seară românească”, cu mâncare tradiţională şi muzică populară interpretată de tineri.

Ateliere de public speaking, folk, teatru şi gastronomie

A treia zi a întâlnirii i-a aflat pe participanţi din nou la Sfânta Liturghie, de data aceasta în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, unde au avut loc şi o parte dintre ateliere, respectiv cel de public speaking, cel de folk şi cel de teatru. O altă parte dintre tineri a ales city bound-ul, iar o alta, atelierul de gastronomie de la Biserica „Sfântul Vasile” din Botoşani (pr. Petru Chirvase). Festivitatea de încheiere a avut loc în sala casei sociale din cadrul Parohiei Vovidenia din Botoşani.

Pe lângă susţinerea directă a Protopopiatului Botoşani şi a Sectorului de Misiune, un mare rol l-au avut tinerii voluntari ai Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) din Botoşani, cărora le mulţumim. Pentru ei aceste zile au fost rodul muncii a câteva săptămâni. Iustina Baltariu, voluntar ATOR Botoşani, ne-a declarat: „Pentru mine a fost ceva nemaipomenit. Am participat şi la organizarea "Tânărul botoşănean" de anul trecut şi nu pot să ascund că abia am aşteptat să pot şi anul acesta să fac acelaşi lucru. Desigur, ia mult timp şi energie să organizezi un asemenea eveniment, dar dacă ştii să-ţi gestionezi bine timpul, poţi să îţi faci şi cele ale şcolii şi poţi face şi voluntariat. Pentru mine cea mai mare satisfacţie e să văd o biserică plină de tineri în jurul potirului lui Hristos”. (Pr. Marian Macuc, Ziarul Lumina)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Spectacolul „Legenda Cetății Neamțului” se joacă trei zile la Teatrul „Vasilache” din Botoșani

astăzi, 19:08
7

„Legenda Cetăţii Neamţului” este o adaptare scenică parodică, după „Cetatea Neamţului” de George Coşbuc şi transpusă în scenă de Marius Rogojinschi. Regia arti...

Tânăr dintr-o comuna din Botoșani, prins conducând sub influența cocainei!

astăzi, 18:07
141

În cursul zilei de luni, 22 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Sucevei un autoturism condus ...

Elevii unei școli gimnaziale din județ au învățat cum să circule corect ca pietoni și bicicliști! (Foto)

astăzi, 17:32
57

Luni, 22.04.2024, Școala Gimnazială ,,Dan Iordăchescu” Hlipiceni, pe lângă activitățile impuse de programa școlară, a desfășurat, în cadrul programului ,,Școala altfel&rdq...