"Noi ai cui suntem?" - Asistenții maternali sunt nemulțumiți: Concediu de odihnă fără odihnă și fără despăgubiri!

"Noi ai cui suntem?" - Asistenții maternali sunt nemulțumiți: Concediu de odihnă fără odihnă și fără despăgubiri!

Asistentul maternal profesionist nu este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu, întrucât nu se poate reţine că a suferit un prejudiciu prin neefectuarea concediului legal de odihnă, în condiţiile în care acesta a formulat cerere de concediu aprobată, prin care a solicitat ca în perioada concediului de odihnă copilul să rămână în familia sa, explică lex-avocatura.ro.

Prin Decizia nr. 25 din 26 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist şi ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, respectiv dacă aceste dispoziţii legale sunt derogatorii de la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, în sensul art. 1 alin. (2), art. 144 şi art. 149 din Codul muncii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în consecinţă, s-a stabilit că:

”Dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist şi ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 şi art. 149 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activităţii de creştere, îngrijire şi educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptăţit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de concediu.”

Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

(...) Caracterul special al contractului individual de muncă încheiat de asistentul maternal profesionist este prevăzut de legiuitor şi semnifică adaptarea acestuia nevoilor specifice ale copilului în vederea protecţiei drepturilor sale, ca expresie a prevalenţei interesului superior al copilului.

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii, „prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii„.

În raport cu aceste prevederi legale se impune a se preciza că activitatea specifică desfăşurată de asistentul maternal profesionist, reglementată prin acte normative aplicabile în domeniul protecţiei copilului, imprimă raporturilor de muncă dintre asistentul maternal şi angajator un caracter distinct faţă de raporturile generale de muncă, reglementate de Codul muncii.

Astfel, din conţinutul definiţiei date contractului individual de muncă, potrivit art. 10 din Codul muncii, rezultă că, în temeiul acestui contract, salariatul se obligă să presteze munca „pentru şi sub autoritatea unui angajator”.

În ceea ce priveşte raporturile de muncă desfăşurate de asistentul maternal profesionist se observă că acesta nu prestează munca „pentru un angajator”, în sensul general al termenului, ci angajatorul este determinat de către legiuitor ca fiind un serviciu public specializat pentru protecţia copilului/direcţia pentru protecţia copilului sau un organism privat acreditat, care are obligaţia supravegherii şi sprijinirii activităţii profesionale desfăşurate de asistentul maternal.

De asemenea, contractul individual de muncă încheiat de asistentul maternal nu urmăreşte să aducă un beneficiu angajatorului prin munca prestată, ci priveşte, în mod exclusiv, protecţia copilului. În acest scop, deşi asistentul maternal se află într-o poziţie de subordonare faţă de angajator, are dreptul de a beneficia de sprijin de la acesta din urmă pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate cu privire la copiii încredinţaţi sau aflaţi în plasament.

În mod convenţional, asistenţii maternali s-au obligat prin contractul individual de muncă şi actele adiţionale, prin fişa postului şi prin convenţiile de plasare a minorilor să se ocupe la domiciliu de creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase fizice, psihice, intelectuale şi afective a acestora, cu stabilirea propriului program de muncă, acesta nefiind normat la 8 ore/zi.

(...) Prin urmare, asistentul maternal profesionist nu este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu, întrucât nu se poate reţine că a suferit un prejudiciu prin neefectuarea concediului legal de odihnă, în condiţiile în care acesta a formulat cerere de concediu aprobată, prin care a solicitat ca în perioada concediului de odihnă copilul să rămână în familia sa.

Din hotărârile judecătoreşti ataşate sesizării de recurs în interesul legii rezultă că, într-o majoritate covârşitoare, asistenţii maternali îşi efectuează concediul de odihnă împreună cu copiii aflaţi în plasament sau încredinţaţi, însă aceasta este tot o modalitate de efectuare a concediului de odihnă în natură, reglementată de lege, alternativ cu aceea în care concediul se efectuează prin separarea de copii, dacă asistentul maternal a optat în acest sens. Citeste integral pe lex-avocatura.ro...


"Nici un salariat din alta categorie nu munceste in timpul concediului de odihna!"


Reacțiile asistenților maternali vorbesc de la sine, nemulțumirea și dezamăgirea fiind greu de exprimat în cuvinte. Iată câteva dintre ele, postate pe pagina de socializare a Sindicatului Impact Botoșani: 

"Cum se poate afirma ca o persoana este in concediu de odihna in timp ce este obligata sa lucreze in acelas timp??? Cf Codului Muncii fiecare salariat are dreptul la un salariu pentru munca prestata si totodata are dreptul anual la un concediu de odihna platit. Daca asistentul maternal in timpul concediului de odihna asigura continuitatea activitatii inseamna ca LUCREAZA SI IN TIMPUL CONCEDIULUI adica ori concediul nu se plateste ori munca prestata in aceasta perioada ceea ce inseamna ca este o mare DISCRIMINARE. Nici un salariat din alta categorie nu munceste in timpul concediului de odihna numai asistentii maternali SUNT OBLIGATI !!!"

"Bravo, domnii judecatori, bataia de joc si nepriceperea nu se termina in sistem. As vrea sa intreb acesti oameni daca ei ar duce in concediu cu ei pe copiii vecinului fara sa fie platiti pe durata concediului cu copii?"

"Nimeni nu are interesul să se remedieze aceasta mare nedreptate făcută AMP ului, și asta datează de ani de zile. Să nu uităm că se poate dar nu se vrea, clar ! Cum am beneficiat 2 ani de plata concediului de odihna pe care noi nu il putem efectua in realitate, deoarece trebuie să asigurăm continuitate (unica în țara noastră 24 din 24 un singur salariat) vin și întreb ce s a întâmplat cu legile din țară noastră și de ce noi nu putem fi tratați corect, drept cum au drepturi și le sunt respectate la ceilalți salariați ? S-a făcut miting, s-au obținut drepturi... Noi ai cui suntem? De ce nu s a pus în discuție la domnul ministru și problema concediului de la AMP, a sporului de 7,5 % care de fapt e rupt la 6,9% ? De ce, de ce, de ce, numai bunul Dumnezeu știe de ce, că noi suntem prea mici pentru a mai pricepe ceva!".

"Unele doamne au dat naștere la multi copiii și sunt libere să mai facă și alți copii, în timp ce copiii lor sunt în grija statului, de fapt mai mult a noastră, a asistentilor maternali ... De ce nu sunt aceste doamne cu propriii copii în concediu ? Unele au 6 copii în grija statului, de ce nu-si duc ele copiii în vacanță de mânuță pe toți? Să vadă ce vacanță liniștită au și costuri plătite de ele ..."

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un polițist din Botoșani a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră!

astăzi, 15:34
166

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Ionuț-Cezar S., agent de poliție judiciară la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea execut...

Rugăciune pentru cei bolnavi într-o parohie din Botoșani. ”Vă rog și pe dumneavoastră să pomeniți aceste nume” (Foto)

astăzi, 15:14
217

Credincioșii s-au rugat joi seara alături de preoți pentru cei bolnavi și neputincioși. Oameni care au mare nevoie de rugăciunea semenilor.Joi seara, 18 aprilie, cinci preoți au slujit Tain...

Luptătorii greco-romani de la LPS Botoșani, lideri incontestabili la nivel național! (foto)

astăzi, 14:49
66

În perioada 12 – 14 aprilie 2024, sportivii din cadrul secției de lupte a Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Botoșani au participat la Finala Cupei României pentru categoria de ...