Proteste reluate la Penitenciarul Botoşani! Lucrătorii insistă pentru acordarea drepturilor pe care le cer de anul trecut!

După cum au anunţat de la sfârşitul săptămânii trecute, sindicaliştii din Penitenciarul Botoşani se pregătesc de proteste.

Proteste reluate la Penitenciarul Botoşani! Lucrătorii insistă pentru acordarea drepturilor pe care le cer de anul trecut!

   Foto: arhiva Ştiri.Botoşani.Ro

Ambele sindicate din Penitenciarul Botoşani şi-au anunţat intenţia de a declanşa acţiunile de protest. La fel ca în toamna anului trecut, lucrătorii din penitenciare spun că mai întâi vor trimite o notă conducerii unităţii de detenţie prin care vor atenţiona faptul că membrii sindicatului refuză să mai presteze ore de muncă suplimentare peste plafonul anual de 180 de ore, după care se va stabili calendarul exact al pichetărilor, în fiecare zi urmând să fie pichetate câte 10 penitenciare din ţară.

Notificarea ar urma să ajungă pe masa conducerii Penitenciarului marţi.

Sindicaliştii vor să atragă atenţia asupra condiţiilor de muncă în care sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea angajaţii unităţilor de detenţie – lipsa personalului, subfinanţarea sistemului şi modificarea statutului angajaţilor prin transformarea în Poliţie penitenciară. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă prin protejarea angajaţilor în cazul agresiunilor, revizuirea schemelor de personal, asigurarea sporului de risc şi construirea urgentă de noi unităţi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca!

astăzi, 12:25
3

În data de 28 martie 2023, în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare...

Singurul candidat înscris pentru postul de manager al Spitalului „Mavromati” a fost respins!

astăzi, 12:11
89

Pentru postul de manager al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani o singură persoană și-a depus dosarul de înscriere în concurs.În urma verificării dosar...

Medic, despre cel mai mare pericol în AVC: ”Fiecare minut, fiecare oră înseamnă scăderea şansei de recuperare a pacientului”

astăzi, 11:56
95

Profesorul Gheorghe Iana, doctor în medicină, afirmă că este important ca pacienţii, dar şi familiile acestora să înveţe să recunoască simptomele unui accident vascular cerebral (...