Oraşul Botoşani, printre cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii

Oraşul Botoşani, printre cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii

Cercetarea a analizat percepţia pe care românii o au asupra costului vieţii perceput din oraşul şi cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obţin.

Oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila, potrivitunui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. 

La polul opus, Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, urmat de oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. 

La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii.

În clasament, peste 15.000 de bucureşteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieţii, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu şi Baba Novac. La distanţe mici se clasează cartierele Aviaţiei, Tineretului, Băneasa şi Drumul Taberei, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari şi Lujerului.

La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

„Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai ”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

Citeşte mai multe pe businessmagazin.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
40

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...

Jandarmii își sărbătoresc ziua pe Pietonalul Unirii, cu tehnica de intervenție și câinii de serviciu!

astăzi, 07:19
60

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie, între orele 10.00 și 12.00, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.Jandarmii vor prezenta tehnica și mijloacele de interv...

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
208

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...