Mai multe persoane din aceeași familie ar putea lucra pentru ajutorul social primit

Mai multe persoane din aceeași familie ar putea lucra pentru ajutorul social primit
Mai mulți membri ai familiei care beneficiază de sume acordate de către autoritățile din România ca ajutor social ar putea presta, la solicitarea primarului, diverse activități sau lucrări de interes local, iar orele lucrate de aceștia s-ar putea cumula. Aceste modificări, dar și altele privind ajutorul social apar într-un proiect de act normativ aflat în dezbaterea senatorilor și care ar putea primi în curând votul acestora.
 
O Propunere legislativă referitoare la modificarea şi completarea Legii nr.416 din 18 iulie 2001, privind venitul minim garantat, ce ar putea ajunge în curând la votul senatorilor, având propunere de adoptare, prevede schimbări privind modul în care beneficiarii de ajutor social sau alți membri ai familiei acestora trebuie să presteze muncă în schimbul sumelor de bani primite. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicare în Monitorul Oficial.
 
Potrivit acestui proiect de act normativ, cei care beneficiază de o formă de ajutor social prin Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat sau mai multe persoane apte de muncă din familia beneficiară vor avea obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, diverse acțiuni sau lucrări locale. În aceste cazuri, orele lucrate se vor însuma pentru toate persoanele din familia care beneficiază de ajutor social și se vor calcula proporțional cu valoarea ajutorului social primit de familie. Actualmente, legislația din domeniu obligă doar o persoană din familia beneficiară de ajutor social să presteze muncă în schimbul ajutorului primit.
 
În cazul în care persoana ce ar trebui să presteze munca nu mai poate face acest lucru, adică intră în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, obligația prestării muncii se transferă altor persoane apte de muncă din familie, dar doar cu acordul primarului. În acest moment, această obligație poate fi transferată altor persoane, dar nu se transferă automat, așa după cum este stipulat în proiectul legislativ. Citeste integral pe Avocatnet.ro...
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Tragedie în Italia: Român mort la 23 de ani, într-un accident cu motocicleta!

astăzi, 11:52
138

Moarte năprasnică pentru un tânăr român în vârstă de 23 de ani, George Ciuciur, din provincia Verona (Veneto), care a fost ieri victima unui accident mortal în timp c...

Ce caută o mașină americană de poliție într-un oraș din România? Cum se apără proprietarul, după ce a fost amendat de Poliția Română!

astăzi, 10:07
625

La începutul acestui an, proprietarul mașinii de poliție americane inscripționată LAPD (Los Angeles Police Department ) a fost amendat de polițiștii din Satu Mare cu amendă în valoa...

IMPORTANT: Cum spălăm corect fructele și legumele!

astăzi, 08:32
286

În ziua de astăzi, este din ce în ce mai greu să ne bucurăm de alimente curate, nestropite. Putem avea siguranță doar dacă le creștem noi înșine. Altfel, primim informații, ...