Dragi politicieni, citiți aceste rânduri: Despre depresiile femeilor românce din străinătate și ale copiilor care se sinucid de dorul mamelor!

...Atunci a venit momentul când a simţit că a căzut. Complet, din toate punctele de vedere… Auzea tot mai des voci care îi aminteau că trebuie să trimită bani acasă. Că fiica sa are nevoie de rochie pentru banchet. Că trebuie să plătească meniul pentru banchet. Toate aveau „trebuie în faţă”, iar posibilităţile sale erau limitate. Atunci a în­ceput să se simtă urmărită, ca şi cum cineva îi respira mereu în ceafă când mergea pe stradă, când era la serviciu, când era acasă. Iar vocile deveneau tot mai acuzatoare.

Dragi politicieni, citiți aceste rânduri: Despre depresiile femeilor românce din străinătate și ale copiilor care se sinucid de dorul mamelor!

150 de femei ce par a suferi de „Sindromul Italia” au fost tratate anul trecut la Institutul de Psihiatrie „Socola”, scrie într-un amplu articol Ziarul de Iași. „Sindromul Italia este numele unei depresii sociale cu un izvor de cumuli sociali, cu impact puternic asupra persoanelor fragile din punct de vedere emoţional, mai precis femeile plecate în străinătate, din cauza nesiguranţei, din cauza faptului că nu cunosc limba sau în ce familie vor ajunge. Mediul stresant la locul de muncă, turele de noapte continue, timpul liber care este limitat, de multe ori o singură zi pe săptămână, distanţa şi dorul de casă, toate fragilizează emoţional pacienta, ceea ce face să se instaleze un declin psihic în cel mai scurt timp”, explică medicul Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, pentru sursa citată.

„Nu am ştiut de Paşti, nu am ştiut de Crăciun, nu am ştiut de nimic…

Iar pe italieni nu îi interesează cum eşti, dacă mai poţi; atâta timp cât poţi, ei trag de tine“, povesteşte Maria, o femeie de aproximativ 40 de ani, care acum pare resemnată. „Iadul” ei a început acum nouă ani, atunci când a plecat în Italia pentru a-şi putea ajuta copiii să termine liceul şi să îi vadă cu studiile finalizate. A ajuns la 70 de kilometri de Roma, pe un vârf de munte, într-o pădure unde trăiau trei persoane de care trebuia să aibă grijă. O bătrână imobilizată la pat, soţul ei care suferea de Alzheimer şi fiul lor, un bărbat îmbrăcat în carne vie de la genunchi în jos după ce a fost ars. Bărbat în toată firea care noaptea urla de durere şi care ţinea o întreagă casă trează. Maria era cea care îi îngrijea pe toţi, fără să aibă vreo zi liberă, în care să se poată retrage undeva cu gândurile ei. De aceea, îi numeşte fără compasiune „baba” şi „moşneagul”, a căror fată era aşa-zisa „patroană”, o femeie care venea o dată la câteva zile ca să aducă cele necesare, şi care niciodată nu a întrebat-o pe Maria dacă mai poate sau dacă ar vrea o zi liberă. Astfel, a ajuns să lucreze robotic, 24 de ore din 24, iar nopţile să fie lipsite de orice urmă de somn. „Nu puteam să închid un ochi, nici pe pat nu puteam sta. Beam cafea, fumam foarte mult, iar când trebuia să fac treabă ziua, tremuram toată. Acum nu îmi pot închipui cum am rezistat atât“, îşi reaminteşte femeia.

Adusă de familie direct la „Socola”

Subliniază că a îndurat toate astea timp de patru ani, atât cât a fost nevoie ca să îşi vadă copiii pe picioarele lor. „Vino acasă, haide acasă!”, spune Maria că o ruga zi de zi soţul ei la telefon. Însă ştia că nu se poate întoarce la lipsurile din satul ei, din România. Reîntoarcerea în ţară este un episod care îi lipseşte din amintiri, pentru că a ajuns la „Socola“ adusă de familie în urma unei crize puternice, fiind diagnosticată cu tulburare psihotică acută. Îşi imagina că este însărcinată şi că o rudă, decedată de mai multă vreme, îi vorbeşte, auzindu-i tot mai des vocea. „Când a ajuns la noi, era bulversată emoţional din toate punctele de vedere. Gândirea îi era dezorganizată. Nu mai făcea faţă programului, lucra 24 de ore din 24, fără nicio zi liberă. Întâi a ajuns la un spital din Roma, unde a fost tratată, iar cei din familia de acolo au încercat să se descotorosească de ea“, precizează dr. Cozmin Mihai.

Loredana și cumplita sa nevoie de bani

Loredana, o femeie care atunci când vorbeşte îţi dă senzaţia că nicio problemă din lume nu o poate doborî, s-a topit în ultimii ani asemenea unei lumânări. A ajuns să lucreze în Germania, la un depozit al firmei Audi, în halele unde se aflau depozitele de materiale. A obţinut locul prin intermediul unei firme de recrutare, cu tot cu contract de muncă, unde câştiga salariul minim pe economie, adică 1.000 de euro, din care 600 îi dădea pe o garsonieră nemobilată. Avea o fată care urma să dea bacalaureatul, iar nevoia de bani era mai mare decât ceea ce putea ea să ofere, de la mii de kilometri depărtare. Pentru ca să-i rămână bani de trimis acasă, spăla vasele la un restaurant cu specific mexican, şi uneori mai ajuta şi bucătarul. Erau zile în care ajungea la 2 noaptea acasă, iar la 6 trebuia să fie din nou la muncă. Atunci a venit momentul când a simţit că a căzut. Complet, din toate punctele de vedere… Auzea tot mai des voci care îi aminteau că trebuie să trimită bani acasă. Că fiica sa are nevoie de rochie pentru banchet. Că trebuie să plătească meniul pentru banchet. Dar şi fotograful care le face poze… Toate aveau „trebuie în faţă”, iar posibilităţile sale erau limitate. Atunci a în­ceput să se simtă urmărită, ca şi cum cineva îi respira mereu în ceafă când mergea pe stradă, când era la serviciu, când era acasă. Iar vocile deveneau tot mai acuzatoare.

O boală grea, cu tratament pe viaţă

Medicii spun că e vorba despre o psihoză, pentru care cel mai probabil va trebui să urmeze un tratament toată viaţa, fiind şi ea conştientă că duce pe umeri o boală grea. Îşi aminteşte că, înainte de zbuciumul din Germania, era chiar fericită: lucra ca merceolog, la fel ca mama sa, se ocupa de alegerea furnizorilor de materii prime, negocierea contractelor privind achiziţiile, precum şi de relaţia cu eventualii furnizori, fiind un loc de muncă la care ajungea din plăcere. „Acum nu mai merg singură pe stradă… Am mare noroc de soţul meu, care mă însoţeşte mereu, nu mă mai lasă singură”, spune Loredana. Mâine e ziua ei, iar soţul său i-a promis că va veni să o vadă şi să-i aducă flori. Dar şi afecţiune, care i-a lipsit în cei şase ani petrecuţi între germani. „Toţi se gândesc că, dacă pleci din ţară, e un semn că îţi este bine. În orice ţară pleci e foarte greu, în special până te integrezi. Iar în Germania, şi mai greu: au altă mentalitate, sunt duri şi reci, nu le convine că vin alţii să lucreze în ţara lor. Se uită fix la tine, te studiază. Trebuie să te îmbraci la fel ca ei, ca să pari de-al lor, iar când aud de român, spun că suntem hoţi. Aşa ne merge vestea, iar asta creează probleme oamenilor care chiar vor să lucreze”, concluzionează ea. Dacă şi-ar lăsa fiica să plece la muncă în afara ţării? „Nu, niciodată”, ne spune hotărât.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Nicolae Bănicioiu trece în barca lui Victor Ponta: "Acum PSD e un partid de râsul lumii"

astăzi, 13:46
85

Deputatul PSD Nicolae Banicioiu si-a anuntat, vineri, demisia din partid, alaturandu-se valului recent de plecari din tabara social-democrata, in contextul in care Opozitia pune la cale o motiune de c...

Dan Negru: "Am plătit 135 de euro amenda in Paris pentru ca mi-am verificat mailurile la un semafor! Ai noștri pun lumânări"

astăzi, 11:59
881

Vedeta Antena 1, Dan Negru, face o comparație între atitudinea românilor și a francezilor sau americanilor în privința tragediilor. Noi doar punem lumânări, ei fac regulame...

Cazul impresionant al unui artist celebru: "Sursa puterii este întotdeauna acolo, Sus! Dumnezeu lucrează prin oameni, însă"

astăzi, 11:06
374

În urmă cu şase ani, Leo Iorga a primit un diagnostic crunt: cancer pulmonar. Au urmat mai multe operaţii chirurgicale şi tratamente chinuitoare cu citostatice. La scurt timp după ce a &ici...