Doi tineri din județ, arestați pentru furt. Unul dintre făptași se afla deja sub arest la domiciliu

Doi tineri din județ, arestați pentru furt. Unul dintre făptași se afla deja sub arest la domiciliu

Joi, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 18, respectiv 33 de ani, din localitatea Răchiţi, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că tânărul de 18 ani, aflat sub măsura arestului la domiciliu, împreună cu cel de 33 de ani,  au pătruns fără drept în noaptea de miercuri spre joi, într-un imobil de pe raza localităţii Răchiţi, de unde au sustras aparatură electrică şi produse alimentare.

O parte dintre bunuri au fost recuperate, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, cei doi vor fi prezentaţi  instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Facem precizarea că pe parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, transmit reprezentanții IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
25

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...

Un bărbat rănit într-un accident a rămas blocat în mașină, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:55
179

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localit...

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
347

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....