Satul romanesc a ramas captiv partidului de la putere, care il controleaza prin intermediul primarului, singurul cu care relationeaza. Totusi, spune scriitorul Dan Lungu, este pentru prima data cand satul se reformeaza de jos in sus, pentru ca romanii plecati in strainatate importa modele civice din Occident. Este motivul pentru care discursul anti-european al majoritatii politice de la putere este respins in mediul rural.
Dan Lungu a scris o noua carte, Palpairi (Editura Polirom), in care unul dintre straturile narative este cel al satului romanesc. Este un sat in care vechile elite comuniste sunt reciclate si revin la putere, in care primarul este autoritatea centrala si in care se pot observa - pentru ca personajul principal este un observator, care va esua in postura de anchetator neutru si se va implica politic - fenomenele care au marcat aproape trei decenii de postcomunism. Vedem casele mari construite de romanii plecati la munca peste granite, neterminate multe, nelocuite, alaturi de casele mici ale batranilor. Vedem bunicii care isi cresc nepotii, copiii copiilor plecati peste granite, in absenta parintilor, ceea ce rupe continuitatea sociala: lipseste o generatie, tocmai cea de legatura.
Cu toate acestea, satul are dinamica lui. Chiar daca politicienii puterii il ignora si comunica doar cu primarul, prin care controleaza, de fapt, oamenii si voturile, romanii plecati la munca peste granite se intorc si aduc cu ei noi modele civice.
Intr-o Romanie careia ii este teama de revenirea unui model autoritar de putere, satul romanesc respinge tezele anti-europene, pentru ca pe tarani ii leaga de Europa tocmai copiii lor si banii pe care ii trimit in tara.
Ramane de vazut daca senatorul Dan Lungu, de asta-data, va reusi sa convinga electoratul si sa obtina un nou mandat cu o platforma electorala care sa se adreseze si satului, in toate transformarile lui.
-Dan Lungu, va intreb direct: mai este comunismul o tema pentru Romania?
-Eu cred ca mai este, sigur ca da, nu s-au spus toate lucrurile, mai sunt foarte multe de spus. Si va fi o tema multi ani de acum incolo. O tema pentru literatura poate fi oricand, dar nu stiu daca va mai fi tema pe agenda publica sau, sa zicem, pentru editorii straini. Probabil ca nu, dar literatura mai are inca mult de sapat acolo.
-Daca mai e o tema pentru literatura, ma gandesc ca este o metoda si de a recupera aceasta tema la nivel individual, ceea ce faceti in carti; atunci cand este o tema pentru societate, vorbim de istorie sau de sociologie. Cand este o tema pentru literatura, vorbim, cum faceti dumneavoastra, despre individ.
Da, ea va fi recuperata oricum, macar pe bucati: personajele au un trecut, si in momentul in care incepi sa-l reconstitui, ajungi in propriul tau trecut, si atunci investighezi si zona asta a comunismului.
Fie cu povesti vechi din anii 50, fie ajungi la copilaria sau adolescenta de undeva din anii 80. Sunt foarte multi scriitori care au copilarit sau si-au petrecut adolescenta in ultimii ani ai comunismului, si cred ca in urmatorii 20-30 de ani or sa tot apara povesti din perioada comunismului. Asa cum in literatura europeana s-a tot vorbit de Al Doilea Razboi Mondial sau de alte evenimente majore.