Cum vor ajunge la pensionari banii din recalcularea pensiilor

Cum vor ajunge la pensionari banii din recalcularea pensiilor

Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că plata drepturilor restante în urma recalculării pensiilor, pentru cei care au primit decizii de recalculare, se vor achita între 11 şi 15 aprilie la domiciliu sau pot fi ridicate de la oficiile poştale până pe data de 17 aprilie.

"Casa Naţională de Pensii Publice face următoarele precizări referitoare la achitarea drepturilor restante cuvenite în urma recalculării pensiilor pentru beneficiarii prevederilor Legii nr.221/2018 care au primit decizii de recalculare: drepturile de pensie se achită, potrivit calendarului de plată, în intervalul 01 – 15 ale lunii în curs, iar deciziile de recalculare pentru persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr.221/2018 au fost emise după tipărirea mandatelor aferente lunii aprilie a.c.", se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Astfel, transmite sursa citată, diferenţele se vor plăti separat, în perioada 11- 15 aprilie, prin mandate postale (nu pe card), iar cei care nu sunt găsiţi acasă îşi pot ridica drepturile până pe data de 17 aprilie de la oficiile poştale de care aparţin.

„Casa Naţională de Pensii Publice aduce la cunoştinţă că, în luna aprilie 2019, pensiile celor care au primit deciziile de recalculare se achită în cuantumul anterior recalculării, urmând ca diferenţele reprezentând drepturi restante, calculate pentru perioada 1.10.2018 – 30.04.2019, să fie achitate, la domiciliul beneficiarilor, în intervalul 11.04.2019 – 15.04.2019, prin intermediul factorilor poştali. În cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu de factorii poştali, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până la data de 17 aprilie 2019”, se mai arată în comunicatul MMJS.

Potrivit sursei citate, această modalitate de plată a diferenţelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin C.N. Poşta Română S.A, cât şi celor care primesc drepturile prin cont bancar. sursa

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Verdictul medicilor în cazul morții artistului de 40 de ani, din Botoșani. ”Nu a suferit, s-a stins brusc...”

astăzi, 08:12
181

Durere imensă în familia cunoscutului artist Daniel Relenschi. Fratele său, Cătălin, care devenise la rândul său cunoscut prin creațiile plastice, s-a stins din viață la doar 40 de...

Orașul în sărbătoare: O nouă pictură stradală în Botoșani! (Foto)

astăzi, 07:34
174

În Parcul Primăriei Municipiului Botoșani, începând de miercuri, 24 aprilie, cetățenii pot admira o nouă pictură stradală.Potrivit prof. Claudia Hârtie, de la Școal...

Botoșănean căutat prin toată lumea pentru tentativă de omor, adus în cătușe din Suedia!

astăzi, 07:12
106

Poliţia Română anunţă că patru persoane urmărite la nivel internaţional au fost aduse în ţară în cursul zilei de marţi, din Italia, Suedia, Germania şi Scoţia. Doi dintre...