Competiție "dulce" la Filiala Botoșani a Asociației Naționale a Surzilor din România! - FOTO

Competiție "dulce" la Filiala Botoșani a Asociației Naționale a Surzilor din România! - FOTO
Asociația Națională a Surzilor din România, Filiala Botoșani, a organizat în data de 20 Octombrie activitatea "Concurs de prăjituri & tombolă" la care au participat un număr de peste 70 de persoane cu deficiență de auz, membri de toate vârstele din asociația noastră. 
 
"Această activitate continuă tradiția acțiunilor organizate de Filiala Botoșani a Asociației Naționale a Surzilor din România în scopul facilitării integrării sociale și profesionale a persoanelor cu deficiență de auz, precum și de ridicare a gradului de conștientizare a societății asupra nevoilor acestei comunități", a precizat Daniel Hliban, director ANSR - Filiala Botoșani.

Concursul de prăjituri a reunit un număr de 10 concurenți care au participat la această competiție cu delicioase creații culinare. Toți acești creatori de bucurii dulci au fost răsplătiți cu cadouri. Creațiile participanților au fost împărțite la final tuturor membrilor, spre bucuria și satsifacția acestora!









 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cărăuş de lemne sancţionat şi lăsat fără marfă de poliţiştii botoşăneni

astăzi, 13:30
73

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, joi, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoşani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pe...

Şofer cercetat penal după ce a luat un pieton pe capotă. Victima a ajuns la spital

astăzi, 12:26
100

S-a întâmplat joi, atunci când bărbatul de 52 de ani se deplasa, în calitate de conducător auto, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani. Ajuns la intersecţie cu s...

Poliţist în stare gravă după un accident rutier- FOTO

astăzi, 12:11
721

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, circula la volanul unui autovehicul de teren când, la un moment dat, pe raza localităţii Victoria, comuna Stăuceni, a pierdut controlul asupra ...