Ce spune conducerea Casei de Pensii Botoșani despre protestul angajaților!

Ce spune conducerea Casei de Pensii Botoșani despre protestul angajaților!

Cei aproximativ 40 de angajați de la Casa Județeană de Pensii Botoșani care au declanșat, luni, un protest spontan au adus și la cunoștința conducerii instituției revendicările pe care le au.

Cristina Anton, directorul Casei de Pensii Botoșani, susține că protestul salariaților este unul justificat și a informat și conducerea Casei Naționale de Pensii. 

"Am fost informată despre protestul colegilor mei, mai ales că aceștia vor să fie alături de celelalte Case Județene din țară care protestează astăzi spontan. Mi-au adus la cunoștință și revendicările. Datoria mea este să informez Casa Națională de Pensii. Cred că este justificat protestul angajaților, le susțin demersul și îmi doresc să se rezolve situația", a declarat Cristina Anton.

Aceasta a precizat că, pentru orele în care au protestat, angajații care au întrerupt activitatea nu vor fi plătiți, dar ca replică funcționarii se întreabă când le vor fi plătite orele suplimentare.

Funcționarii de la Casa de Pensii spun că volumul de muncă este mare iar personalul insuficient, reclamă inechitățile introduse prin noua lege a salarizării, majorarea artificială a drepturilor cu peste 20% prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat și cer alinierea salariilor din structurile teritoriale la nivelul celor din sistemul central. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
266

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...

Jandarmii își sărbătoresc ziua pe Pietonalul Unirii, cu tehnica de intervenție și câinii de serviciu!

astăzi, 07:19
90

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie, între orele 10.00 și 12.00, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.Jandarmii vor prezenta tehnica și mijloacele de interv...

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
284

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...