Campanie împotriva traficului de persoane, la Botoșani

Se pregătește o campanie de informare, la Botoșani, pe tema traficului de persoane.

Campanie împotriva traficului de persoane, la Botoșani

Asociația Clara implementează, în perioada mai-noiembrie 2018, proiectul ”Reţea de Prevenire a Traficului de Persoane – Antitrafic Net Botoșani”, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Suceava.

Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea unui set de activități educaționale inovative cu rol de informare și conștientizare a tinerilor din școli și licee, crearea unor materiale informative și organizarea unor activități de instruire a personalului didactic în vederea prevenirii traficului de persoane în rândul tinerilor aparținând unor comunități vulnerabile expuse acestui fenomen.

Campania urmăreşte prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă, prin creşterea gradului de conştientizare a persoanelor vulnerabile cu privire riscurile şi implicaţiile asociate acestui fenomen, informarea şi sensibilizarea populaţiei în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării prin muncă şi creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie.

Grupul ţintă al campaniei este formata din minori cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, persoane adulte aflate în căutarea unui loc de muncă în ţară sau în străinătate, precum şi persoane fizice şi juridice susceptibile să utilizeze serviciile unei victime a traficului de persoane exploatate prin muncă (angajatori, agenţii de recrutare a forţei de muncă etc.). Mesajul campaniei este „Din muncă trebuie să câştige atât angajatorul, cât şi angajatul.

Folosirea serviciilor unei victime a traficului de persoane este pedepsită de lege.“, în timp ce sloganul acesteia este „Cunoaşte-ţi drepturile! Respectă-ţi obligaţiile!” Activităţile campaniei presupun întâlniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă, organizarea unor mese rotunde, la care vor participa instituţii guvernamentale, ONG-uri, autorităţi locale şi presă, precum şi diseminarea materialelor de campanie în cadrul activităţilor de prevenire desfăşurate de specialiştii Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. (afiş, pliant, broşură).

În vederea creşterii gradului de informare a publicului larg cu privire la riscurile asociate traficului, se preconizează difuzarea spoturilor audio şi video de 30 de secunde ale campaniei atât prin intermediul posturilor naţionale şi locale de radio şi televiziune, cât şi cu ajutorul paginilor web ale partenerilor, Facebook, Youtube şi în cadrul întălnirilor directe cu reprezentanţii grupului ţintă.

Spotul video: https://www.youtube.com/watch?v=V5EiH0V_3TU

Formularul de înscriere se găsește la link-ul următor: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfStrx5RXSftx4C7rBeLGm0XOSyCeodW_hhJ7nQfc9bSsc6tw/viewform?c=0&w=1

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta