Într-un bordei din Zahoreni, Manoleasa, locuiesc opt suflete, părinţii şi şase copii, după ce soarta le-a furat până şi bruma de avere pe care o aveau: o căsuţă în care încăpeau cu toţii.

Nimic nu mai aminteşte acum de ceea ce odată a fost casa lor, astfel că tatăl, Gheorghe Galan, de 53 de ani, a scobit în pământ un soi de bordei, acoperit cu stuf, întins pe aproape şase metri pătraţi. În care trăiesc toţi opt.

Cu mare drag şi-ar ridica altă casă, la fel ca toţi oamenii care au suferit o pierdere materială de acest fel, însă diferenţa dintre ei şi ceilalţi este că cei opt se întreţin strict din alocaţiile copiilor, venitul minim garantat şi ce câştigă tatăl familiei, plecat la muncă cu băiatul cel mare, de 12 ani, tocmai prin zona Dorohoiului.

Acasă a rămas Elena Galan, care are grijă de ceilalţi copii, cel mai mic, o fetiţă de un an şi jumătate. Mama socoteşte fiecare bănuţ şi îi împarte chibzuit ca să le ajungă toată luna pentru mâncare şi ce le mai trebuie. Vacanţa de vară va însemna un plus financiar, în condiţiile în care trei copii sunt şcolari. Ce economiseşte însă se cheltuiește cu micuţa de un an jumătate, diagnosticată în urmă cu ceva timp cu o malformaţie congenitală la nivelul cordului.

"Aici a fost casa, aici a fost veranda. Aici e camera în care dorm eu cu copiii, dar nu ştiu exact cât are. Iar în patul ăsta dormim toţi. Trebuie să mă descurc cu alocaţia lor şi cu ajutorul social şi cu alimentele şi cu îmbrăcămintea copiilor. Şi aşa râd de ai mei că stau în beci", oftează mama Elena, slabă şi trasă la faţă.

Vecinii însă înţeleg bine situaţia familiei şi, în măsura în care pot, oferă o mână de ajutor, chiar dacă este limpede că familia Galan nu are de unde să le returneze acest ajutor, fie că e vorba de o cană de ulei, de un orez sau un zahăr.

"Nu există vreo dată sa nu le dau, rămân eu fără, dar le dau lor. Nu sunt copii în sat curaţi ca ai ei, amândoi îşi văd de treabă, nu beau, nu fac scandal. Alaltăieri le-am împrumutat bani să ia pampers şi o pâine. Nu pot să vă descriu în ce condiţii trăiesc acum, să doarmă şase copii într-un pat....", povesteşte o vecină a familiei.

În casă o curăţenie care nu indică faptul că ar fi un bordei- chiar dacă se vede stuful din acoperiş, totul e curat şi pus la locul lui.

Tocmai din cauza numărului mare de copii, după incendiu, asistenţii sociali de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Protecţia Copilului au fost sesizaţi de cei din Primărie, însă Gheorghe şi Elena au refuzat să trimită copiii într-un centru până la normalizarea situaţiei. Deşi săraci şi năpăstuiţi, specialiştii au fost impresionaţi de dragostea adulţilor pentru copii şi de îngrijirile pe care le acordă, astfel că le-au oferit o şansă.

"Urmare a evaluării în teren, s-a constatat că, deşi situaţia financiară era la limita subzistenţei, copiii beneficiau de un mediu familial adecvat şi suport psiho-emoţional de iubire părintească. Am luat decizia, împreună cu autorităţile locale, de a menţine copiii în mediul familial, dar cu condiţia de a fi sprijiniţi material-financiar", spune Felicia Mihai, şeful Complexului de Servicii Comunitare.

Gheorghe Galan spune că a preferat să plece de acasă, să muncească la o fermă zootehnică, pentru a reuşi să adune mai mulţi bani, pentru a cumpăra, puţin câte puţin, materiale de construcţii pentru casă.

"Muncesc, nu am încotro. Am şase copii şi trebuie să am grijă de ei. Alocaţia lor se duce pe mâncare. Ce adun eu de aici trimit acasă, dar banii se duc pe mâncare, haine şi medicamente. Cea mai mare nevoie este o locuinţă", spune Gheorghe Galan.

Ba chiar se încumetă să-şi facă singur casa, problema ar fi că nu are cu ce. Astfel că familia Galan are nevoie de orice poate fi folosit la o construcţie şi crede că puţin câte puţin ar putea aduna tot ce-i trebuie: câteva BCA-uri, ţigle, scânduri, ciment, cărămizi, orice vă prisoseşte ar fi bine primit.