Ample verificări în municipiul Botoșani în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate!

Timp de două luni, specialiști din cadrul Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) vor face verificări la nivelul municipiului Botoșani, în familiile copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Ample verificări în municipiul Botoșani în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate!

 Dorin Burlacu, director SPLAS  

Reprezentanții SPLAS vor să identifice dacă există vreun risc în cazul copiilor aflați în această situație, mai ales că prea puțini sunt părinții care, atunci când pleacă peste hotare și își lasă copiii acasă în grija rudelor, anunță și autoritățile.

De altfel, cifrele dovedesc că numărul părinților care respectă legea privind autoritatea părintească este extrem de mic, la nivelul municipiului Botoșani fiind doar 29 de notificări, în condițiile în care din datele primite de SPLAS de la unitățile de învățământ sunt 252 de copii cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate și 142 cu părintele unic susținător plecat peste hotare. Alți 1.557 de copii din municipiul Botoșani au un părinte plecat la muncă în străinătate.

"În lunile aprilie și mai reprezentanții SPLAS constituiți în șase echipe de lucru formate din asistenți sociali și psihologi vor efectua verificări privind modul în care s-a delegat autoritatea părintească în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Conform legii, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul are obligația cu 40 de zile înainte de a pleca în străinătate să notifice SPLAS-ului acest aspect și în plus să facă procedura legală de desemnare a unei persoane în a cărei îngrijire va rămâne copilul. Conform prevederilor, am solicitat tuturor instituțiilor de învățământ situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, fie cu ambii părinți, cu părintele unic susținător sau cu un singur părinte din cei doi plecați la muncă", a precizat Dorin Burlacu, directorul SPLAS Botoșani.

Prioritare vor fi cazurile în care ambii părinți sunt plecați sau părintele care are grijă singur de copil, dar va fi verificată și situația minorilor care au un singur părinte în străinătate. 

"Foarte puțini părinți respectă procedura legală. Desemnarea persoanei cu care rămâne copilul în îngrijire este o procedură care se face foarte rapid de către instanța de tutelă, în 5-7 zile problema se soluționează. Vor fi informate în scris persoanele în îngrijirea cărora se află copilul asupra necesității respectării prevederilor legale și în toate cazurile vom proceda la întocmirea acelei fișe de observații și de identificare a riscurilor", a mai spus directorul SPLAS.

Scopul acestor verificări nu este de a fi aplicate sancțiuni, ci de a-i face pe părinți să conștientizeze cât de important este ceea ce se întâmplă cu copilul lor când nu sunt aproape de acesta. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Un consilier local cere măsuri pentru mașinile școală care încurcă traficul. "Nu vă faceți datoria!", le-a transmis polițiștilor

astăzi, 14:06
1421

Amendamentele și propunerile care au fost aduse proiectului de regulament privind circulația în municipiul Botoșani și activitatea de ridicare/blocare a autoturismelor parcate neregulamentar...

Decizia luată de conducerea Spitalului Mavromati privind programările pentru consultaţiile la Cardiologie!

astăzi, 08:02
1138

Conducerea Spitalului Judeţean Mavromati a decis să nu se mai facă liste de aşteptare pentru consultaţiile oferite de medicii cardiologi din cadrul spitalului.Dacă până acum astfel de...

Naşterile sub apă, ocolite de botoşănence

Miercuri, 18 Octombrie 2017
2418

Botoşănencele nu sunt adeptele naşterilor sub apă şi deşi există această posibilitate la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean Mavromati nu există cereri.Posibilit...