Zeci de cazuri de gripă depistate în Botoşani

Judeţul Botoşani înregistrează o situaţie alarmantă în privinţa îmbolnăvirilor cu gripă. Numărul cazurilor ajunge la aproape 10% din cele raportate la nivel naţional. 

Zeci de cazuri de gripă depistate în Botoşani

Numai în ultima săptămână medicii au raportat 45 de cazuri de gripă la nivelul judeţului, în toatl în acest an fiind raportate 49 din cele 520 raportate la nivel naţional.

Potrivit unei situații prezentate de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, un caz de gripă a fost înregistrat la copii cu vârste între 5 și 14 ani, iar nu mai puțin de 20 de cazuri la categoria 15-49 de ani.

La categoria de vârstă 50-64 de ani au fost 11 cazuri, în timp ce la persoanele cu vârste de peste 65 de ani s-au înregistrat 13 cazuri. Jumătate din aceştia, 22, au avut nevoie de tratament de specialitate în spital. În ceea ce privește infecțiile acute respiratorii, în perioada 12-18 februarie au fost înregistrate 1657 de cazuri, cele mai multe la copii, precum și 680 de pneumonii. Dintre acestea, 180 de cazuri au avut nevoie de internare.

 “A crescut foarte mult numărul de consultații, zilnic sunt undeva la 40-50 consultații, în cadrul Secției Boli Infecțioase. La nivelul spitalului avem o zonă carantinabilă iar în cazul în care se internează peste capacitatea secției folosim zona carantinabilă, iar în cazul în care și această zonă este ocupată, limităm activitatea în cadrul Compartimentului de dermatologie. Acum am solicitat suspendarea activității și internarea pacienților cu suspiciune de gripă și infecții complicate și pe paturile din Compartimentul de dermatologie”, a precizat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Desfășurare impresionantă de forțe la liceul din Trușești: Exercițiu de simulare a unui cutremur - FOTO

Miercuri, 19 Septembrie 2018
1259

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a desfăşurat miercuri, între orele 11.00 – 15.00, la Liceul "Demostene Botez" din ...

"Aniversarea" și "Bocitoarele vesele", în acest weekend la Teatrul Eminescu!

Miercuri, 19 Septembrie 2018
177

Sâmbătă, 22 septembrie, la ora 18.00, Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani a programat spectacolul cu trei nominalizări la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, în 2016: pentru cel m...

​Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 293 Dumeni - Havârna - FOTO

Miercuri, 19 Septembrie 2018
277

În cursul zilei de marți, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat o vizită în teritoriu pentru a verifica lucrările recent finalizate și calitatea st...