Vremea cauzează probleme în unitatea mobilă de terapie intensivă

Vremea cauzează probleme în unitatea mobilă de terapie intensivă

Din cauza ploilor şi a zăpezii, o parte din tavanul camionului transformat în unitate de terapie intensivă a fost penetrată de apă. Problema a fost sesizată de personalul medical în noaptea de joi spre vineri. Autoritățile au intervenit de îndată, fiind informat inclusiv Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). 

Un echipaj de pompieri a ajuns la faţa locului şi a montat mai multe prelate pe unitatea mobilă, pentru a perveni noi infiltraţii de la ploi sau ninsori. Cum tavanul are în componenţă bucăţi din vată bazaltică, apa a continut să picure pe parcursul zilei de vineri. Acest fapt i-a îngrijorat pe responsabilii Spitalului Judeţean, care au informat şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă despre intenţia de a muta pacienţii şi a sista activitatea uniăţii mobile.

Prefectul Dan Nechifor, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Cristian Amarandei, conducerea Spitalului Județean de Urgență şi coordonatorul Direcției de Sănătate Publică au analizat, vineri, la faţa locului, problemele apărute la unitatea mobilă de terapie intensivă, unde sunt internaţi nouă pacienţi.

Reprezentanţii DSU au transmit că activitatea unităţii poate continua, pacienţii rămânând, pentru moment, în aceeaşi locaţie.

Construite pe structura unei semiremorci, unităţile mobile sunt echipate cu aparatură de terapie intensivă. Fabricate în Turcia, însă, acestea nu par a fi pregătite pentru condiţiile meteo din România, în special din zona noastră, cu precipitaţii abundente şi temperaturi mult sub zero grade. România, are în acest moment, patru unităţi mobile de terapie intensivă.

 

Spune-ne opinia ta