Vârstnicii din Botoșani au la dispoziție un compartiment de geriatrie, însă prea puțini medici își trimit pacienții aici

Vârstnicii din Botoșani au la dispoziție un compartiment de geriatrie, însă prea puțini medici își trimit pacienții aici

Compartiment de geriatrie pentru persoane vârstnice, aproape nefolosit la nivelul județului Botoșani! Medicii de familie foarte rar completează fișe de trimitere către acest compartiment, alegând să direcționeze bătrânii către alte secții mult prea aglomerate.  

Potrivit specialiștilor, persoanele cu vârste de peste 65 de ani pot fi evaluate în acest compartiment de geriatrie. Din păcate, în România, geriatria nu funcționează în parametri optimi, din cauza lipsei de informare a populației, pe de o parte, și a medicilor de familie, de cealaltă parte. Un specialist în geriatrie va efectua o evaluare generală a persoanei vârstnice, urmând ca pacientul să fie apoi direcționat către un consult de specialitate, în funcție de problema depistată.  

Astfel, cazuri de osteoporoză, sindrom vertiginos sau oscilația unei tensiuni arteriale ajung să fie direcționate către cabinete suprasolicitate, unde pacientul are nevoie de programare, la care se adaugă așteptarea de câteva luni, uneori, pentru a beneficia de minimă evaluare. Unii medici de familie își trimit pacienții către cabinetul de geriatrie, însă numărul acestora este foarte mic. Specialiștii în geriatrie spun că persoanele vârstnice ar trebui să apeleze la acest compatiment, conceput să le vină în ajutor. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție la Limfomul non-Hodgkin, un tip de cancer al sângelui care apare în perioada 15 – 35 de ani

astăzi, 19:29
128

Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer al sângelui care afectează limfocitele. În această maladie, celulele albe sangvine – limfocitele – încep să crească î...

Fără avorturi la cerere în perioada postului!

astăzi, 18:29
328

Întreruperi de sarcină numai cu indicații terapeutice în perioada postului! Medicii din Secția de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul Județean "Mavromati" sp...

S-au bătut pentru play-off până în ultima etapă, dar acum se tem de retrogradare: "Suntem cea mai slabă echipă. E trist şi îngrijorător"

astăzi, 16:50
180

FC Botoşani e în derivă, după ce a ratat la limită calificare în play-off-ul Ligii 1 Betano. Conform finanţatorului Valeriu Iftime, echipa din Moldova a suferit un recul, în urma ratării obie...