Tu știi cum se culeg plantele medicinale?

Potenţialul natural al României este imens: din totalul celor 3.700 de specii de plante care cresc în ţara noastră, flora medicinală este reprezentată de 800 de specii, dintre care 283 au proprietăţi terapeutice certe.

Tu știi cum se culeg plantele medicinale?

Pentru cei care sunt preocupaţi să-şi procure singuri plantele medicinale ce cresc în mod natural în multe  zone ale ţării noastre, aducem în atenţie câteva sfaturi şi reguli cu privire la recoltarea acestora.

Pentru recoltarea şi păstrarea plantelor medicinale pentru uz propriu, este nevoie de un loc uscat şi hârtie. Astfel florile de tei se recoltează începând cu jumătatea lunii iunie, într-o zi însorită şi uscată. Cel mai bun moment pentru cules este atunci când majoritatea florilor au înflorit complet, existând numai câţiva boboci întredeschişi. Florile de tei se aşază pe coli de hârtie, într-un singur strat, într-o încăpere uscată şi aerisită, unde planta se lasă  la uscat.
 
Culesul la lumina lunii

 
Unele plante se recoltează în zori, pe rouă, ca să nu li se usuce fructele, sau noaptea, la lumina lunii. Altele se pot recolta numai după ce se ridică roua. Frunzele de degeţel roşu (Digitalis purpureae folium) se recoltează numai pe timp însorit, între orele 11:00 şi 14:00, când conţin cea mai mare cantitate de substanţe active. Plantele medicinale nu se recoltează  pe timp de ploaie. Cel mai bun timp pentru recoltarea lor este cel cald şi noros. Frunzele, părţile aeriene şi florile se recoltează  pe vreme stabilă, cu soare, fără umiditate, după rouă. Recoltarea plantelor ce conţin uleiuri volatile se face pe timp noros sau dimineaţa înainte de răsărit. Speciile pentru seminţe sau fructe se recoltează pe timp răcoros, dimineaţa sau seara. Rădăcinile şi celelalte părţi subterane ale plantelor (tuberculi, rizomi) se recoltează toamna târziu, du-pă veştejirea frunzelor, sau primăvara devreme, înainte de formarea mugurilor sau lăstarilor. Părţile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta cu puţin timp înainte de înflorirea completă sau în perioada de înflorire.   
 
Calendarul recoltării câtorva plante medicinale uzuale

 
Perioadele de recoltare corespunzătoare celor mai uzuale plante medicinale sunt: afin: august-septembrie, anason: august-septembrie, muşeţel: mai-iunie, angelică (rădăcini, rizomi): septembrie-noiembrie, muştar negru: iulie-august, busuioc: iulie-septembrie, nuc (frunze): mai-iunie, cătină albă: august-octombrie, chimen: iulie-august, cicoare (partea  aeriană): iulie-septembrie, cicoare (rădăcini): septembrie-octombrie, cimbrişor: mai-august, cimbru de grădină: mai-iulie, pătlagină: mai-octombrie, coada-calului: iulie-septembrie, coada-şoricelului: iunie-septembrie, coriandru: iulie-august, porumb (mătase): iunie-iulie, rostopască: aprilie-iunie, salcâm (flori): aprilie-mai, salvie (flori): iunie-august, gălbenele: iunie-octombrie, soc: mai-iunie, sulfină: iunie-septembrie, sunătoare: iunie-august, tei: iunie-iulie, levănţică: iunie-iulie, măceş: august-octombrie, ţintaură (partea  aeriană): iulie-septembrie, măghiran: iulie-august, mentă: mai-septembrie, urzică: mai-octombrie, valeriană (rădăcini, rizomi): octombrie.  
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
613

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
461

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3001

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...